Peste 7.400 de candidaţi s-au înscris la sesiunea de toamnă a Bacalaureatului din Capitală, a declarat, pentru Mediafax, şeful Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) Constantin Trăistaru.
La sesiunea din toamnă s-au înscris 7.463 de candidaţi, dintre care 4.478 trebuie să susţină şi probele orale, întrucât până în prezent nu s-au prezentat la nicio sesiune a bacalaureatului.
Examenul se va desfăşura în 38 de centre pentru probele de competenţe (orale, n.r.), 22 pentru probele scrise şi 8 centre de evaluare (corectarea lucrărilor, n.r.).
Pentru evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română au fost înscrişi 1.485 candidaţi, evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – 3 candidaţi, evaluarea competenţelor lingvstice într-o limbă de circulaţie internaţională – 1.509 candidaţi, iar pentru evaluarea competenţelor digitale – 1.481 candidaţi.
La proba scrisă de limba şi literatura română s-au înscris în Capitală 4.562 candidaţi, la limba şi literatura maternă – 7 candidaţi, proba obligatorie a profilului – 4.172, iar la proba la alegere a profilului şi specializării – 4.939 candidaţi.
Examenul de bacalaureat se desfăşoară după următorul calendar: 18 – 19 august – evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, 18 – 19 august – evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, 19 – 20 august – evaluarea competenţelor lingvstice într-o limbă de circulaţie internaţională, 21 – 22 august – evaluarea competenţelor digitale.
Probele scrise încep în 25 august, când are loc proba la limba şi literatura română, şi continuă pe 26 august – limba şi literatura maternă, 27 august – proba obligatorie a profilului, încheindu-se în 29 august cu proba la alegere a profilului şi specializării.
Afişarea rezultatelor are loc pe 1 septembrie, până la ora 12.00, iar contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi între orele 12.00 – 16.00. Pe 4 septembrie vor fi afişate rezultatele finale.