„Dacă vrei să îngropi o problemă, înfiinţezi o comisie”, spune o vorbă înţeleaptă. Dacă vrei însă să nu se afle niciodată cine a îngropat problema o supui la vot în Parlament sau, şi mai bine, organizezi un referendum naţional. Strategia lui Victor Ponta în chestiunea exploatării de la Roşia Montană este una singură: fuga.
Recunosc că nu m-am aşteptat niciodată ca Victor Ponta să-şi asume cu adevărat vreo decizie dificilă în calitate de premier. Sunt prea multe dovezi că liderul PSD are în primul rând grijă să nu-şi afecteze imaginea politică, mai degrabă decât să guverneze România, într-o direcţie sau alta, indiferent care ar fi aceasta. Premierul României a întrecut însă orice aşteptări în ceea ce priveşte fuga de răspundere, ba chiar a ajuns să aibă un comportament de criminal în serie, metaforic vorbind, care, după ce-şi omoară victimele, le ascunde în aşa fel încât nici după o sută de ani anchetatorii să nu poată găsi vreo urmă.
Pe Victor Ponta nu-l interesează cu adevărat nici pericolele pentru mediu ale exploatării aurului cu cianuri, nici viitorul zonei Roşia Montană, dar nici avantajele economice pe care statul le-ar putea avea în urma acestei afaceri, asta deşi a inclus exploatarea din Munţii Apuseni în Programul Naţional de Investiţii pe 2013. Pentru un premier care stă toată ziua cu ochii pe sondaje, alegerea este imposibilă: nu poate spune „da” unui proiect care conţine cuvântul „cianură” în titlu, dar nu poate spune „nu” unui investitor care pretinde că aduce în România peste un miliard de euro. Şi atunci cum să rezolve problema? Păi iniţiază un proiect de lege după gustul investitorului, în care îi dă acestuia drepturi pe care nu le-a mai avut nimeni în România (vezi proiectul de lege aici), aduce apoi documentul în Parlament dar, în calitate de deputat, spune că votează „împotrivă”. Haideţi, trebuie să recunoaştem, la aşa ceva nu ne-am fi aşteptat.
Se rezolvă însă în acest fel problema Roşia Montană? Nu, lucrurile mai degrabă se complică. Victor Ponta nu este doar un simplu deputat, ci chiar şeful celui mai mare partid din România. Cum o să voteze în Parlament, deputatul X de la PSD când a văzut că şeful votează „NU”? Întrebare grea, mai ales dacă ţineam seama de faptul că votul va fi deschis, deci îl va vedea o ţară întreagă în ce urnă va băga bila. Bine, nu este exclus ca Ponta să se sucească, cum a mai făcut-o, şi în ziua votului să spună că este, de fapt, de acord cu proiectul. Atunci să vezi parlamentari confuzaţi! Mai trebuie spus că nici Gold Corporation nu va sta cu mâinile în sân şi va încerca să-i convingă pe aleşi să-i dea câştig de cauză. Peste toate trebuie să adăugăm şi presiunea protestatarilor din Piaţa Universităţii care va cântări, de asemenea, greu în decizia parlamentarilor.
Ceea ce ar trebui să ne preocupe cel mai mult acum nu este însă rezultatul votului, ci cum se va vota. Cu alte cuvinte, atunci când Verginel Gireadă va băga în urnă o bilă, aş vrea să ştiu dacă deputatul de Botoşani va fi în cunoştinţă de cauză, dacă a luat în calcul protecţia mediului sau, dimpotrivă, viitorul economic al unei regiuni miniere. Ca Verginel Gireadă (numele deputatului a fost ales la întâmplare) vor fi alţi peste 500 de „vinovaţi” pentru o decizie într-o parte sau alta în cazul Roşia Montană.
Nu este suficient însă că problema a fost pasată Parlamentului. Acum a apărut ideea lansată de Traian Băsescu şi, aprobată de Victor Ponta, că ar trebui să fim cu toţii părtaşi la faptă, adică soarta exploatării de la Roşia Montană să fie tranşată prin referendum naţional. Tehnic, ideea este proastă pentru că, dacă actualul prag de 50% rămâne în vigoare, referendumul nu are nici o şansă să fie valid, chiar dacă va fi legat de alegerile europarlamentare. Reamintim că prezenţa la vot la ultimele europarlamentare a fost mai mică de 30%.
Şi atunci, se nasc întrebări legitime: pe cine vom trage la răspundere dacă proiectul este aprobat de Parlament şi se soldează cu un eşec răsunător? Pe cei 580 de aleşi care au votat în funcţie de „conştiinţă”, aşa cum a cerut Ponta? Dar dacă legea nu este aprobată cine îşi asumă eşecul? Evident, nu Ponta.
Oricare va fi soarta exploatării de la Roşia Montana, este de reţinut că premierul a avut grijă să-şi asigure spatele. Asta deşi singura autoritate competentă care trebuie să decidă este instituţia ce deţine toate datele problemei în mână şi aceasta este Guvernul, prin prim ministru. Dacă premierul spune însă o dată „da” şi altă dată „nu”, este clar că asta nu este o guvernare serioasă. Şi, gândiţi-vă, suntem doar la începutul ei.
