România liberă: În condiţiile în care economia europeană nu este în cea mai bună formă, cea a Lituaniei a crescut mai repede decât se anticipase.
Vladimir Jarmolenko: Lituania este o ţară mică şi, spre deosebire de România, la noi criza a devenit vizibilă mai devreme. Apoi, la putere se afla o coaliţie condusă de conservatori, iar prim-ministrul de la vremea respectivă a spus foarte clar că nu mai sunt bani şi, prin urmare, sunt necesare măsuri de austeritate, inclusiv reduceri salariale. Doamna preşedinte, Dalia Grybauskaite, a renunţat la jumătate din salariul său în semn de solidaritate, o solidaritate care devenea necesară în faţa dezastrului.
Au făcut la fel şi alţi politicieni?
V.J.: A fost un acord politic asumat de partide. Când nu sunt bani, nu sunt! Statul trebuia ajutat, se afla într-o situaţie critică.
Deci preşedintele, miniştri şi alţi responsabili ai sectorului public au decis să-şi taie singuri salariile?
V.J.: Da, toată lumea.
Cum a influenţat criza relaţia bilaterală dintre Lituania şi
România?
V.J.: Când a debutat criza, aveam o cooperare dinamică, dar de atunci încoace am încercat să avem un dialog politic încă şi mai activ. Pentru noi, România este o ţară foarte importantă – este mare şi este o poartă la Marea Neagră şi spre Balcani. De altfel, anul trecut am avut vizite şi consultări politice la toate nivelurile – guvernamental, parlamentar şi prezidenţial, doamna Grybauskaite vizitând România în toamnă.
Cu acea ocazie, a criticat instabilitatea politică din România.
V.J.: Nici un reprezentant al unui alt stat nu poate critica o anumită situaţie din ţara dumneavoastră. Domnia sa doar a evidenţiat pericolele asociate instabilităţii politice – nimic mai mult.
Consideraţi că s-a schimbat ceva între timp?
V.J.: Îl puteţi întreba pe prim-ministrul dumneavoastră.
Aş avea nevoie de părerea dumneavoastră.
V.J.: Înţeleg că se traversează un moment pozitiv în cooperarea dintre instituţiile politice din România, la nivelul Parlamentului, Guvernului şi Preşedinţiei. Este foarte important că unele reforme care au fost amânate se mişcă, chiar dacă mai încet, dar se mişcă. E vorba, în primul rând, de reformele din justiţie.
Ce interes prezintă pentru Lituania explorările privind rezervele de petrol şi gaz din perimetrele româneşti de la Marea Neagră?
V.J.: Nu există nici o legătură între costurile noastre şi costurile voastre. România este norocoasă că explorările de pe platforma continentală indică rezultate pozitive, după cum norocoasă este şi pentru că deţine petrol şi gaze în interiorul teritoriului. Dacă resursele financiare interne nu vor fi suficiente, iar dinamica va fi una foarte rapidă, noi privim cu mare interes rezultatele cercetărilor de pe platforma continentală. În ceea ce priveşte exploatarea gazelor de şist, şi Lituania are o colaborare similară cu Chevron.
Ce crede opinia publică despre posibilitatea extragerii gazelor de şist?
V.J.: Există viaţă pe Marte? Nu vei ştii până nu încerci să afli.
Comisarul european pentru Energie, Günther Oettinger, declara recent la Vilnius că depozitele de şist pot fi o carte pe care statele europene să o joace pe termen lung cu Gazprom, în condiţiile în care numeroase ţări sunt dependente de importul de gaze ruseşti.
V.J.: Din punct de vedere energetic, Lituania este complet dependentă de resursele statelor învecinate, fapt pentru care au existat în ţara noastră lungi discuţii legate de perspectivele sectorului energetic. Privim cu încredere această alternativă.
Lituania va prelua în câteva săptămâni preşedinţia rotativă a Uniunii Europene. Unul dintre punctele interesante de pe agendă va fi cel al discuţiilor UE-Rusia, în contextul celor două proiecte concurente – Parteneriatul Estic, respectiv Uniunea Economică Eurasiatică. Cum credeţi că va evolua relaţia dintre UE şi Rusia în următoarele şase-şapte luni?
V.J.: Noi vom prelua preşedinţia la 1 iulie. În realitate, din această poziţie eşti un fel de negociator, de mediator, ceea ce înseamnă că va fi nevoie să te apleci asupra întregii, dar a întregii agende, pe care se află, de pildă, şi dezastrul economic generat de criză. Scopul nostru principal este acela de a avea o poziţie echidistantă faţă de toţi partenerii europeni.
Este şi posibil?
V.J.: În mod normal da, priviţi şi la preşedinţia irlandeză (care o precedă pe cea lituaniană – n.r.). În Uniunea Europeană nu există divergenţe pe agenda comună o dată ce, în prealabil, s-a căzut de acord asupra acesteia. Iar când apar situaţii extraordinare, au loc întâlniri şi discuţii extraordinare. După părerea mea, agenda preşedinţiei lituaniene va fi definită în special de situaţia economică din Europa, de stabilitate şi securitate. Pentru noi important este şi Parteneriatul Estic, format în care, o dată la doi ani, există întâlniri la cel mai înalt nivel între membrii grupului. Anul acesta, summit-ul va fi găzduit de Vilnius, în luna noiembrie, şi sperăm că toată lumea, toate statele participante şi-au făcut temele. Există în continuare unele probleme cu Belarusul. Aş vrea să adaug, în schimb, că îndeplinirea sarcinilor pe care le are fiecare ţară nu este o chestiune ce trebuie lăsată pe ultima sută de metri, pe ultima lună sau ultimele două (dinaintea summit-ului). De exemplu, când vă referiţi la Republica Moldova, ce spuneţi voi, jurnaliştii? Că este nevoie de stabilitate politică în această ţară. Ce înseamnă asta? Că trebuie făcute temele.
Date fiind evoluţiile politice din ultima perioadă şi, pe de altă parte, foaia de parcurs pe care ţările din Parteneriatul Estic trebuie să o respecte, credeţi că republici precum Georgia sau Republica Moldova sunt suficient de stabile încât să contribuie la succesul Summit-ului de la Vilnius?
V.J.: Încă o dată, e vorba de a-ţi face temele. De ele depind dosare precum regimul vizelor de călătorie, de ele depinde semnarea parteneriatelor (cu UE). E vorba de eforturi pe care fiecare responsabil politic trebuie să le facă la el acasă şi în negocierile cu Comisia Europeană.
Comisarul european pentru Extindere, Stefan Füle, spunea recent că semnarea acordurilor de asociere cu statele Parteneriatului Estic ar echivala cu un salt cuantic în spaţiul post-sovietic. Cum vă raportaţi la o atare perspectivă?
V.J.: Noi am închis acest capitol când am semnat tratatele necesare cu Rusia şi nu mai gândim în termeni de tipul „teritoriu post-sovietic“. Ne aflăm acum la 25 de ani de la colapsul URSS, iar în ceea ce ne priveşte a fost mai mult sau mai puţin o poveste de succes. Sunt 25 de ani în care am încercat să ne atingem ţelul principal, acelaşi ca şi în cazul României: stabilitate pe plan intern, aderarea la Uniunea Europeană şi aderarea la NATO. Prin urmare, atingerea tuturor criteriilor unei societăţi democratice. La fel ar trebui să stea lucrurile şi când ne referim la semnarea acordurilor cu UE de către statele Parteneriatului Estic. Cum s-a schimbat societatea? O putem spune direct: există unele probleme în unele ţări, dar în altele progresele sunt tot mai mari, a crescut gradul de înţelegere a vocabularului, a dicţionarului democratic. Vorbim apoi de partea economică. Ce înseamnă revenirea economiei? Înseamnă stabilitate în viaţa de zi cu zi, în viaţa fiecărui cetăţean. Procesul de pace este, de asemenea, foarte important. Dacă privim harta şi frontierele ţărilor din vecinătate, pentru noi este foarte important să ştim că vecinii noştri fac progrese. Aşteptările mele, ca şi ale Comisiei Europene şi ale domnului Füle, sunt de a înţelege tot mai bine ce vor şi de ce au nevoie statele respective (din Parteneriatul Estic). Vor să se îndrepte spre est sau spre vest? Sau vor să stea pe loc? După părerea mea, este mai de dorit să ieşi din casă, să călătoreşti, să te simţi liber şi în siguranţă. Dacă stai în casă, cu ce rămâi? Doar cu televizorul! Sunteţi tânăr şi înţelegeţi ce spun.
Aş mai adăuga însă ceva interesant, legat de bani. Bugetul nostru pentru perioada în care deţinem preşedinţia UE este de 62 milioane euro, o sumă mare pentru noi, dar la jumătate faţă de cât a dispus preşedinţia poloneză. Dar, repet, scopurile pot fi atinse dacă toată lumea acţionează în solidar, iar în ţara noastră există în acest sens un acord politic la nivelul partidelor parlamentare. În Lituania avem o opoziţie politică, aceea care a condus ţara pe timp de criză, iar acum la putere este o coaliţie, iată, o situaţie similară celei din România. Totuşi, ambele părţi trag în aceeaşi direcţie, căci ţelul este comun. În Lituania este ceva obişnuit ca partidele să aibă în permanenţă consultări unele cu altele pentru a se ajunge la o poziţie comună în chestiuni ce ţin de interesul statului, iar în cazul preşedinţiei UE acordul dintre partide este deplin. Şi în România există asemenea înţelegeri între partide pe teme de politică externă.
Ce se aşteaptă de la Summit-ul de la Vilnius?
V.J.: Este un eveniment foarte important pentru că el corespunde interesului nostru pe termen lung, acela de a asigura o bună cooperare şi înţelegere care să se răsfrângă asupra vieţii cotidiene a cetăţenilor. Este esenţial ca aceste ţări (membre ale Parteneriatului Estic – n.r.) să fie stabile şi prospere.
Cum aţi descrie relaţiile dintre Lituania şi Rusia? Recent, un atac cibernetic a afectat reţeaua naţională de internet a Lituaniei, iar unele voci au arătat cu degetul spre Rusia.
V.J.: Avem relaţii bune, pe cât posibil. Din punctul nostru de vedere, Rusia este un partener şi un stat situat în vecinătate. De obicei totul depinde de ţara mai mare. Cert este că discutăm deschis toate aspectele care ţin de relaţia bilaterală, iar din când în când cooperăm în probleme regionale. De exemplu, ministrul de Externe al Lituaniei a avut discuţii bune, la Kaliningrad, cu ministrul Lavrov (Serghei Lavrov, şeful diplomaţiei ruse – n.r.) întrucât acum există un dialog mai intens între Uniunea Europeană şi Rusia. La final însă, când ne aşezăm împreună la aceeaşi masă, nu contează numai activităţile comune, ci esenţa relaţiei. Ce acorduri avem, la ce nivel sunt ele? Între noi pot oricând apărea discuţii legate de mediu, energia electrică – de exemplu, izolarea Lituaniei de Pachetul energetic III al UE -, energia nucleară. Se poate discuta despre cât de înţelept sau nu este un ultimatum, dar aceasta nu este o abordare proactivă. Nu vrei să discuţi cu mine, în regulă, mă voi îndrepta spre partenerii şi prietenii mei din Uniunea Europeană sau din afara ei. Dar, bineînţeles, pentru noi este foarte important să putem dialoga cu ruşii. L-aş parafraza pe un nepot al lui Churchill, care spunea odată că este foarte important ca Rusia să fie paşnică şi previzibilă în Europa, pentru că nu este vorba doar de Europa, ci de întreaga lume. În ceea ce ne priveşte, urmărim de 23 de ani ce face Rusia, spre ce direcţie se îndreaptă. Aţi pomenit mai devreme de atacuri cibernetice. Din punct de vedere bilateral, este mai important să discutăm la nivel de guverne asupra soluţiilor. Ţările membre NATO şi UE fac în mod constant propuneri, iar acceptarea sau respingerea lor este la latitudinea liderilor politici ruşi. Cooperează sau nu, ei decid. Acel atac cibernetic a avut legătură cu „Octombrie Roşu” (o operaţiune care a vizat reţelele informatice ale mai multor ţări, inclusiv România – n.r.). De pildă, cine sunt cei care se intitulează „Anonymous”? Sunt ruşi? Nu, sunt europeni. Este necesar să discutăm pe baza unor propuneri reale şi să furnizăm răspunsuri reale. După părerea mea, Europa şi întreaga lume înţeleg tot mai bine pericolul acestor atacuri.
Lituania se apropie de momentul la care, teoretic, poate adopta euro. Este moneda europeană o garanţie pe termen lung?
V.J.: Cooperarea strânsă dintre cele trei state baltice ne permite să studiem atent parcursul Estoniei şi Letoniei. Termenul nostru de acces este 2015. Poate că e mai bine că nu am intrat în zona euro înainte de criză.
Anul acesta, Summit-ul va fi găzduit de Vilnius, în noiembrie, şi sperăm că toată lumea, toate statele participante şi-au făcut temele. Există în continuare unele probleme cu Belarusul. Aş vrea să adaug, în schimb, că îndeplinirea sarcinilor pe care le are fiecare dintre ţări nu este o chestiune ce trebuie lăsată pe ultima sută de metri, pe ultima lună sau ultimele două (dinaintea Summit-ului).
Pentru noi, România este o ţară foarte importantă – este mare şi este o poartă la Marea Neagră şi spre Balcani. De altfel, anul trecut am avut vizite şi consultări politice la toate nivelurile – guvernamental, parlamentar şi prezidenţial, doamna Grybauskaite vizitând România în toamnă.“
Lituania este o ţară mică şi, spre deosebire de România, la noi criza a devenit vizibilă mai devreme. Apoi, la putere se afla o coaliţie condusă de conservatori, iar prim-ministrul de la vremea respectivă a spus foarte clar că nu mai sunt bani şi, prin urmare, sunt necesare măsuri de austeritate, inclusiv reduceri salariale.“
