România depinde de importurile de energie în proporție de numai 17 la sută, adică sub media Uniunii Europene, informează Agerpres.
Dependenţa energetică a Uniunii Europene era în 2014 de 53,4%, ceea ce înseamnă că blocul comunitar a trebuit să importe mai mult de jumătate din energia pe care a consumat-o. În rândul statelor membre cele mai puţin dependente de importurile de energie au fost Estonia (8,9%), Danemarca (12,8%) şi România (17%), arată datele publicate joi de Oficiul european de statistică (Eurostat).
La polul opus, statele membre cu cea mai mare dependenţă energetică erau în 2014: Malta (97,7%), Luxemburg (96,6%), Cipru (93,4%), Irlanda (85,3%), Belgia (80,1%) şi Lituania (77,9%).
De asemenea, datele Eurostat arată că dependenţa energetică a UE era mai mare în 2014 decât în 1990, crescând de la 44,2% la 53,4%. În schimb, nouă state membre, printre care se număr şi România, au înregistrat în 2014 cea mai mică dependenţă energetică de după 1990. În cazul României, dependenţa de importurile de energie s-a înjumătăţit practic, ajungând de la 34,3% în 1990 până la 17% în 2014.
În contrast, Cehia este singurul stat membru UE care în 2014 a înregistrat cea mai ridicată dependenţă de importurile de energie de după anul 1990.