-0.2 C
București
miercuri, 1 ianuarie 2025
AcasăAldineProcurorii francezi şi OLAF anchetează modul în care europarlamentarii şi-au angajat asistenţi

Procurorii francezi şi OLAF anchetează modul în care europarlamentarii şi-au angajat asistenţi

OLAF şi Parchetul din Paris anchetează modul în care europarlamentarii Frontului Naţional şi-au angajat asistenţi locali după ce presa a relatat pe larg acest scandal care ar putea lua amploare, în condiţiile în care mai mulţi europarlamentari, inclusiv români, au prea mulţi asistenţi pe plan local. Preşedintele Parlementului European, Martin Schulz, a sesizat, luna trecută, Oficiul European de Luptă Antifraudă în urma unor suspiciuni privind activitatea a 20 de asistenţi ai europarlamentarilor din Frontul Naţional, scrie Mediafax.

Potrivit Euroactiv, Parlamentul European suspectează faptul că aceştia, deşi plătiţi din banii alocaţi de Legislativul de la Strasbourg, se ocupau în realitate cu activităţile interne ale formaţiunii franceze. În urma unor prime verificări, s-a descoperit că aceştia erau înregistraţi la sediul FN din Nanterre (Hauts-de-Seine) şi figurau în organigrama partidului.

Surse judiciare franceze au precizat pentru Euractiv că, după ce a fost sesizat OLAF, Parchetul de Paris a deschis, pe 24 martie, o anchetă preliminară în cazul asistenţilor Frontului Naţional.

Şi presa ungară scrie că OLAF a deschis o anchetă împotriva europarlamentarului Jobbik Béla Kovács şi a fostului eurodeputat Csanád Szegedi, suspectaţi de fraudă. Portalul Origo, citat de politics.hu, susţine că cei doi ar fi angajat asistenţi parlamentari doar pe hârtie.

Cele mai citite

Program special pentru instalațiile de transport pe cablu din Sinaia, în prima zi a anului

Telegondola şi telecabina care transportă turiştii din Sinaia către pârtiile situate la cota 2000, vor fi puse în funcţiune mai târziu, decât în ​​zilele...
Ultima oră
Pe aceeași temă