5.2 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăAldineMartin Schulz vrea un Guvern european

Martin Schulz vrea un Guvern european

Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a pledat marţi pentru un „Guvern european”, argumentând că anumite probleme centrale din cadrul Uniunii Europene nu mai pot fi soluţionate doar de şefii de state şi de Guverne, relatează Mediafax

„Problemele europene centrale, importante nu mai pot fi soluţionate doar de şefii de Guverne”, a declarat Schulz pentru săptămânalul german Stern, la o zi după acordul laborios semnat la Bruxelles între Grecia şi creditorii săi.

„Pentru acest lucru, avem nevoie de instituţii comunitare (…). Avem nevoie de un Guvern european. Ne aflăm fără îndoială într-o criză gravă. Multă frustrare, dezamăgire, neînţelegere reciprocă – la această intensitate, este ceva nou pentru mine, în special pentru probleme legate de comerţul internaţional, climă, imigraţie, evaziune fiscală sau politică monetară”, a adăugat el, insistând asupra faptului că „Europa nu moare”.

Citește și: PE: Martin Schulz nu a blocat ancheta în cazul europarlamentarului Ovidiu Silaghi

După negocieri maraton, liderii zonei euro au ajuns luni dimineaţă la un acord privind un nou plan de salvare a Greciei, pentru a evita ieşirea ţării din uniunea monetară.

Planul de salvare trebuie însă aprobat de Parlamentele mai multor state membre ale zonei euro, în timp ce parlamentarii greci trebuie să voteze o serie de măsuri de rigoare cerute de creditori.

Citește și: Monica Macovei. Acuzaţiile împotriva lui Martin Schulz

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă