Victor Ponta nu l-a ironizat, marți, doar pe Vasile Blaga. Și PNL a fost țința glumelor premierului care a criticat atitudinea liberalilor faţă de liderii coaliţiei, pe care îi critică, dar încearcă să-i convingă să voteze moţiunea de cenzură, spunând că Liviu Dragnea ar fi considerat „penal”, iar Gabriel Oprea „trădează”, dar sunt buni dacă susţin moţiunea, informează Mediafax.
„Domnul preşedinte Dragnea e foarte bun dacă votează, dacă convinge PSD să dea jos Guvernul. Dacă nu, e un penal, un baron, un om condamnat pentru faptul că a organizat referendumul pe care dumneavoastră l-aţi votat şi pentru care dumneavoastră aţi făcut campanie alături de noi„, a spus Ponta de la tribuna Parlamentului.
Acelaşi mesaj ironic l-a avut şi faţă de încercările PNL de a convinge UNPR să susţină moţiunea de cenzură. „Şi domnul Oprea e un om foarte serios dacă trădează Guvernul. Dacă nu, e un om foarte rău care trădează interesul naţional. Şi tot aşa„, a continuat Ponta în discursul său.
Ponta a mai spus că liberalii au fi transformat trădarea şi schimbarea într-o marcă a PNL. „Trădarea şi schimbarea, din păcate, sunt o marcă înregistrată pentru partidul care a candidat în 2014 ca reprezentant ALDE şi luni dimineaţă s-a trezit la PPE. Din punctul ăsta de vedere, staţi într-o companie foarte bună„, a spus premierul.