Eugen Nicolicea, vicepreşedintele Uniunii Naţionale pentru Progresul României, a declarat, luni, după consultările de la Cotroceni, că UNPR a propus ca parlamentarului incompatibil să-i înceteze mandatul, fără a mai fi nevoie de un vot în Parlament. Nicolicea, care ocupă şi funcţie de ministru delegat pentru Relaţia cu Parlamentul a precizat că, în ceea ce priveşte integritatea şi imunităţile, UNPR doreşte modificarea statutului deputaţilor şi senatorilor, în sensul în care parlamentarului incompatibil să-i înceteze mandatul, fără vot în Parlament, scrie Mediafax.
„Am stabilit termene clare şi scurte şi sunt adoptate deja în Statutul deputatului şi senatorului, trei zile la comisie, cinci zile la plen, mai puţin neputându-se datorită încălcării drepturilor prevăzute în deciziile Curţii Constituţionale. Cu privire la ridicările de imunităţi, tot noi am propus, şi s-a adoptat deja, modificarea statului în sensul adoptării unei majorităţi mici, majoritatea celor prezenţi, pentru hotărârile în care se ridică imunitatea”, a declarat Nicolicea.
Vicepreşedintele UNPR a mai spus că în ceea ce priveşte legile electorale, partidul său sprijină consensul din Parlament, având şi o notă proprie şi anume faptul că doreşte să se actualizeze listele electorale din ţară şi din registrul care se va înfiinţa pentru diasporă.
La rândul său, preşedintele UNPR, Gabriel Oprea a declarat că formaţiunea pe care o conduce înţelege în mod constructiv partea sa de responsabilitate în ceea ce priveşte consensul naţional, dar aşteaptă şi de la celelalte partide politice să-şi asume această responsabilitate. „Consensul presupune întotdeauna cooperare şi chiar, uneori, compromisuri atât pentru putere, cât şi pentru opoziţie. Nu există premianţi sau repetenţi când vorbim de consensul României„, a spus Oprea.