5.2 C
București
duminică, 10 noiembrie 2024
AcasăTechRăzboi deschis în PMP. Udrea a renunțat la aparențe

Război deschis în PMP. Udrea a renunțat la aparențe

 

După ce fostul consilier de la Cotroceni și-a apărat public statutul de prezidențiabil și i-a acuzat de minciună pe cei care au susținut că ar avea strânse prea puține semnături, Elena Udrea a atacat frontal: PMP are de ales între mine și Cristian Diaconescu. Decizia de marți devine, astfel, previzibilă.

Scandalul izbucnit în PMP pe tema semnăturilor de susținere a lui Cristian Diaconescu este departe de a se fi încheiat. După ce Elena Udrea a mers la B1 TV să spună că este falsă ipoteza enunțată de Elena Băsescu, potrivit căreia ea ar fi dispus filialelor să nu strângă semnături, Cristian Diaconescu a simțit nevoia să iasă public și să-și acuze colegii de minciună.

„Am văzut pe posturile de televiziune tot felul de oameni din PMP, nou-veniţi în politică, care mint cu neruşinare şi în legătură cu numărul de semnături şi în legătură cu încrederea publică“, a declarat Diaconescu, pentru Mediafax. Fostul consilier prezidențial a anunțat și că va cere conducerii PMP sancționarea persoanelor respective. Evident, prima vizată este Ruxandra Dragomir, liderul Organizației de femei a PMP, care a declarat, acum câteva zile, că sunt probleme cu strângerea semnăturilor de susținere și că s-au adunat doar 7.000 de semnături.

Câte semnături are Diaconescu

Fostul consilier prezidențial a detaliat, ieri, subiectul numărului de semnături. „Nu numai PMP strânge semnături. Am organizaţii neguvernamentale, am susţinători care fac acest lucru. Ca să vă spun concret de ce m-a întristat afirmaţia că ar fi numai 7.000 de semnături, a fost o înţelegere greşită a ceea ce a spus domnul preşedinte al organizaţiei Bacău, Valerian Vreme. 7.000 de semnături erau numai la Bacău. De aceea spun: fie nu eşti informat şi atunci trebuie să ai grijă, fie doreşti premeditat să dezinformezi şi atunci avem chiar o problemă“, a declarat Diaconescu, la Adevărul live. Acesta a mai spus că are „zeci de mii“ de semnături strânse până acum.

De subliniat că cifra de 7.000, contestată de (încă) prezidențiabilul PMP, a fost comunicată României libere, în cursul zilei de miercuri, de mai multe persoane din conducerea partidului. De unde rezultă că partea cu „înțelegerea greșită“ și „lipsa de informare“ nu este valabilă. Mai degrabă, membrii actualei echipe de conducere a PMP (toți susținători ai Elenei Udrea) au convenit să susțină public aceeași partitură.

Că situația nu stă, în realitate, întocmai cum o prezintă liderii partidului rezultă și dintr-o statistică bazată pe cifrele culese de Mediafax: șefii a doar 13 organizații ale PMP au declarat că au adunat, însumat, peste 17.000 de semnături.

Elena Udrea se cere candidat

După declarațiile făcute miercuri după-amiază la B1 TV, Elena Udrea a mers și la televiziunea deputatului PSD Sebastian Ghiță pentru a spune lucrurile mai tranșant: „Marţea viitoare vom avea un nou colegiu şi vom vota asupra candidatului PMP la prezidenţiale. Nominalizările sunt Cristian Diaconescu şi cu mine“. De remarcat că, în prima intervenție, fostul ministru s-a limitat să spună că Diaconescu este prezidențiabilul PMP și nu a suflat nici un cuvânt despre intenția sa de a intra în cursa electorală. Ce s-a schimbat, atunci, în doar câteva ore? Greu de spus.

Oricum, imediat după ce a devenit publică dorința Elenei Udrea de a fi candidatul PMP la președinție, au apărut și primele declarații de susținere din teritoriu. Liderul filialei Mehedinți, Eugen Golea, a spus că organizația o susține pe Udrea și a trecut în revistă „defectele“ lui Cristian Diaconescu: „Foarte multă lume nu-l cunoaşte, iar cei care îl cunosc spun că nu ia atitudine publică faţă de temele zilei din politică“. De la Gorj, un alt șef de filială, Nicolae Davițoiu, a declarat, pentru Mediafax, că Diaconescu „e un profesionist desăvârșit, dar nu reușește să treacă de barierea aceasta de 10% (intenții de vot, în sondaje – n.r.)“.

Potrivit Statutului PMP, candidatul partidului la președinție ar trebui ales de către toți membrii formațiunii.

Cele mai citite

Noul Cod Silvic: Acces liber în orice pădure din țară și măsuri stricte pentru protecția naturii

Noua lege prevede obligativitatea centurilor verzi la nivel național, o măsură esențială pentru protejarea mediului Proiectul de lege privind noul Cod Silvic a fost pus...

Primele voturi prin corespondență din diaspora, au fost recepționate de Poșta Română

Acțiunea se înscrie în acordul semnat între Compania Poșta Română și Autoritatea Electorală Permanentă Într-un comunicat de presă, Compania Națională Poșta Română a transmis că...

Donald Trump revine în forță pe scena politică. Ce roluri ar putea avea în noua administrație cei din familia sa

După câștigarea unui nou mandat, Donald Trump nu este singurul membru al familiei sale care revine în atenție. În seara victoriei, alături de el,...
Ultima oră
Pe aceeași temă