-0.2 C
București
miercuri, 1 ianuarie 2025
AcasăTechRaluca Turcan: Pentru PSD justiția e ciuma și Șova e muma

Raluca Turcan: Pentru PSD justiția e ciuma și Șova e muma

Raluca Turcan, vicepreședinte PNL, i-a criticat pe pesediștii care au aprobat proiectul pentru modificarea Codului Penal și Codului de Porcedură Penală. Amendamentul votat a fost inițiat de Ioan Chelaru și Ovidiu Donțu, ambii de la PSD, dar și de Cristina Anghel, de la PC.

De acum există indicii temeinice: pentru PSD justiția e ciuma și Șova e muma. Lovitura din Senat prin care se blochează practic procedura arestului preventiv demonstrează cât de frică le este celor din PSD de justiție. Își iau măsuri de precauție cu speranța că toți cei care pot fi acuzați de corupție vor beneficia de un statut privilegiat. Se vor preface că nu este vorba despre ei, își vor menține funcțiile, și cu aroganță și suficiență ne vor da lecții de moralitate. Se vor transforma în victime, iar pe cei fără probleme în justiție îi vor face să se simtă marginalizați. Pentru mutilarea legilor în interes personal, pentru apărarea apropiaților prin sacrificarea instituțiilor statului, PSD trebuie să plece„, a declarat Raluca Turcan, citată de Agerpres.

Amendamentul votat are referă la arestarea preventivă, sintagma ”suspiciuni rezonabile” din Codul de Procedură Penală a fost înlocuită cu ”probe și indicii temeinice”.

 

Cele mai citite

Program special pentru instalațiile de transport pe cablu din Sinaia, în prima zi a anului

Telegondola şi telecabina care transportă turiştii din Sinaia către pârtiile situate la cota 2000, vor fi puse în funcţiune mai târziu, decât în ​​zilele...

România, oficial în Spaţiul Schengen terestru: modificări majore la punctele de trecere a frontierei

Decizia marchează o etapă istorică pentru România și Bulgaria, care devin graniţe externe ale Spaţiului Schengen România şi Bulgaria au intrat, de la miezul nopţii,...
Ultima oră
Pe aceeași temă