5.2 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăTechPredoiu îl CONTRAZICE pe Ponta: Veşti proaste din economie. Tabloul idilic începe...

Predoiu îl CONTRAZICE pe Ponta: Veşti proaste din economie. Tabloul idilic începe să se destrame

Călin Predoiu, prim-vicepreşedinetele PNL şi premierul desemnat al liberalilor, susţine, miercuri, într-o postare pe contul său de Facebook că veştile bune despre economie prezentate de premierul Victor Ponta arată, de fapt, că România are cel mai lent ritm de creștere economică din UE deoarece în trimestrul doi față de trimestrul precedent, creşterea este de doar 0,1%. De asemenea, Predoiu îi atrage atenţia lui Ponta că o creştere economică bazată doar pe consum nu este sustenabiliă şi face rău economiei.

"Tabloul idilic al economiei care crește necontenit, pictat de <<tehnocratul>> Ponta în culorile minciunii, începe să se destrame. România are cel mai lent ritm de creștere economică din UE în trimestrul doi față de trimestrul precedent, de doar 0,1%.
Începem să plătim prețul lipsei de reforme în sectorul public din economie. Începem să vedem că aventura pe care ne-a propus-o ”tehnocratul” Ponta, să creștem doar pe consum, e o prostie economică.
Putem crește sustenabil doar dacă vom îndeplini simultan câteva condiții:
1) investiții publice în infrastructură, sănătate și educație,
2) atragerea și stimularea investițiilor private,
3) reforme în sectorul public din economie,
4) echilibre bugetare.
La acestea se poate adăuga și consumul, dar nu putem miza doar pe consum. <<Modelul>> economic promovat de <<tehnocratul>> Ponta cuprinde doi piloni: consumul și corupția. Noi propunem altceva: investiții, muncă, legalitate și multă seriozitate in actul guvernamental. Plus conectarea la politica executivă (Comisia Europeana) mare europeană, acolo de unde am fost excluși din cauza aroganței și miopiei politice a premierului Ponta
", a scris Predoiu pe contul său de Facebook.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă