4.3 C
București
duminică, 29 decembrie 2024
AcasăTechPredoiu acuză Guvernul că a adoptat o mega-ordonanță care încalcă din nou...

Predoiu acuză Guvernul că a adoptat o mega-ordonanță care încalcă din nou legea tehnicii legislative

Cătălin Predoiu, prim-vicepreședintele PNL, a criticat decizia Guvernului de a amâna cu un an obligativitatea doctoratelor pentru profesorii universitari.

''Potrivit ordonanței, cei care au lenevit și nu și-au dat încă doctoratul, deși au pretenția că sunt cadre didactice universitare, pot să mai lenevească un an, treacă de la 'tehnocratul' Ponta! (…) Concret, dacă legea a acordat un termen de 4 ani întârziaților care nu s-au îngrijit să-și ia doctoratul, dar au tupeul și pretenția să fie 'cadre universitare', termenul trebuia respectat! Locul trebuia eliberat pentru alții mai harnici și mai capabili!'', a scris Predoiu, joi, într-o postare pe contul său de Facebook

"Probabil, cu ocazia aniversării a 10 ani de la intrarea în UE. Aceeași concluzie: de ce să <<tragem tare'>>și să fim disciplinați și performanți, mai bine amânăm, de ce să facem un efort și să fim competenți și competitivi, mai bine lenevim!", susține Cătălin Predoiu care mai scris că ”tendința și obișnuința pe care un <<lider leneș>> ca Ponta o propagă în societate: amânare, lipsă de răspundere, contraperformanță, iresponsabilitate!".

Miercuri, Ponta i-a cerut ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, să amâne cu un an a măsura ieșirii din sistem a peste trei mii de cadre didactice universitare fără doctorate. "Domnul ministru Câmpeanu, amânăm cu un an acea prevedere, altfel bine intenţionată, dar nerealistă, prin care de mâine dăm afară trei mii de cadre didactice din învăţământul superior. Haideţi să nu dăm afară oameni din învăţământul superior! Haideţi să îi pregătim mai bine. Legea din 2011, din păcate, n-a fost realistă, înţeleg că toţi rectorii v-au cerut acest lucru şi o îndreptăm pe cât putem", a spus Victor Ponta.

 

Cele mai citite

Federația Sanitas: Guvernul a acceptat parțial solicitările sindicale; sporurile pentru weekend și sărbători legale, menținute în 2025

Reprezentanții Federației Sanitas au anunțat, sâmbătă, că Guvernul a acceptat o parte dintre revendicările sindicale, în urma ședinței Consiliului Național Tripartit, desfășurată pe 28...

Escrocherie turistică în Satu Mare: Treizeci de turiști păgubiți

Grupul a formulat o plângere penală colectivă, depusă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare Treizeci de persoane, inclusiv doi minori, care au plătit...

Federația Sanitas: Guvernul a acceptat parțial solicitările sindicale; sporurile pentru weekend și sărbători legale, menținute în 2025

Reprezentanții Federației Sanitas au anunțat, sâmbătă, că Guvernul a acceptat o parte dintre revendicările sindicale, în urma ședinței Consiliului Național Tripartit, desfășurată pe 28...
Ultima oră
Pe aceeași temă