Liberalii ieşeni îl acuză pe primarul PSD Gheorghe Nichita a folosit instituţiile publice pentru nunta fiicei sale, relatează Mediafax. Ei cer să fie date publicităţii sumele cheltuite pentru curățenie în clădirea Stării Civile, în jurul bisericii unde a avut cununia religioasă şi pentru asfaltarea unui drum spre aeroport.
Vicepreşedintele PNL Iaşi Alexandru Muraru a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că primarul Gheorghe Nichita s-a comportat în ultimele zile ca "un bulibaşă, care a ţinut ca întreaga urbe să afle despre evenimentul din propria familie".
"Primarul Nichita a folosit instituţiile publice pentru un eveniment de familie. A fost renovată Casa Căsătoriilor înaintea acestui eveniment, au fost reamenajate spaţiile verzi din jurul bisericii şi a fost asfaltată strada Eternitatea, drum folosit de demnitarii care au venit cu avionul. Totul s-a făcut pentru a veni invitaţii la nuntă şi pentru a da bine. Este un comportament tipic de nomenclaturist, la fel ca atunci când se vopseau copacii pe vremea lui Ceauşescu", a spus Muraru.
Totodată, liberalul a amintit că Poliţia a dirijat circulaţia în zona Copou, în timpul cununiei religioase a fiicei primarului Iaşiului, în timp ce importante forţe de ordine au fost mobilizate la Starea Civilă, unde vineri a avut loc cununia civilă.
"Solicităm în mod public ca Primăria Iaşi să facă publice sumele care au fost cheltuite în ultimele zile cu toate aceste acţiuni. Credem că sumele pot fi cu uşurinţă decontate din darurile de nuntă", a declarat vicepreşedintele PNL Iaşi.
De asemenea, Alexandru Muraru a cerut Poliţiei Locale să facă o anchetă pentru a stabili împrejurările în care un jurnalist ar fi fost agresat de un agent de pază în timp ce se afla pe domeniul public în zona clădirii Stării Civile din Iaşi, unde avea loc cununia civilă a fiicei lui Nichita.
"Niciun oficial din primărie nu şi-a cerut scuze în legătură cu acest incident. Această complicitate ne demonstrează atmosfera de teroare în care s-a desfăşurat evenimentul. Nu poţi teroriza pe cei care sunt pe domeniul public", a mai spus liberalul ieşean.
La nunta Ilincăi Nichita, care a avut loc sâmbătă seară, au luat parte aproximativ 600 de persoane, între care premierul Victor Ponta, care a venit singur la petrecere, vicepremierii Liviu Dragnea şi Gabriel Oprea, miniştrii Nicolae Bănicioiu, Remus Pricopie, Eugen Teodorovici, Aurelia Cristea, Doina Pană şi Gabriela Szabo, preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, şi primarul Galaţiului, Marius Stan.
De asemenea, printre nuntaşi s-au aflat parlamentari PSD, primari social-democraţi, şefi de instituţii din Iaşi, precum şi oameni de afaceri locali.
Nunta Ilincăi Nichita a avut loc la un restaurant select de la marginea oraşului, iar invitaţii au început să sosească după ora 19.00, maşinile acestora fiind oprite de mai mulţi agenţi de pază la aproximativ 200 de metri distanţă de localul unde are loc petrecerea. Invitaţii erau rugaţi să îşi spună numele, după care mai multe tinere verificau dacă aceştia figurează pe lista nuntaşilor.
Sâmbătă după-amiază, la Biserica ”Sfântul Nicolae din Copou” a avut loc cununia religioasă a fiicei primarului Gheorghe Nichita, slujba fiind oficiată de mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Teofan, împreună cu mai mulţi preoţi. Mai mulţi angajaţi ai unei firme de pază s-au aflat în faţa bisericii, iar în zonă au patrulat poliţişti locali îmbrăcaţi civil.
Cununia civilă a fiicei primarului Nichita a fost oficiată vineri după-amiază chiar de către edilul ieşean şi s-a desfăşurat în prezenţa a zeci de persoane. Cu o oră înainte de începerea ceremoniei de la Starea Civilă din Iaşi, în zonă şi-au făcut apariţia mai mulţi poliţişti locali, dar şi un echipaj al Poliţiei Rutiere. După cununia civilă, participanţii la eveniment s-au retras la o petrecere la un restaurant central din Iaşi.
În ultimele zile, în clădirea în care funcţionează Starea Civilă din Iaşi s-a făcut curăţenie generală. Au fost spălate ferestrele şi treptele instituţiei şi au fost aduse ghivece de flori care au fost aşezate în faţa clădirii. În ultimele zile, spaţiile verzi din jurul bisericii au fost curăţate de angajaţi din subordinea municipalităţii, iar în curtea lăcaşului de cult au fost aduse ghivece de flori.
Ilinca Nichita şi Cosmin Livezenu s-au cunoscut în urmă cu patru ani. Fiica cea mică a primarului este notar, în timp ce Cosmin Livezeanu lucrează în sistemul bancar.