4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăTechMoțiunea PNL, după congresul PSD

Moțiunea PNL, după congresul PSD

Liberalii caută momentul cel mai bun pentru un nou atac parlamentar la adresa Guvernului Ponta. Calculele țin cont și de divergențele din interiorul PSD.

Sesiunea parlamen­tară care a început ieri a determinat partidele politice să își contureze strategiile pentru bătăliile politice care vor urma. PNL și-a schimbat abordarea privind moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Ponta. Dacă în urmă cu câteva săptămâni liderii partidului vorbeau despre posibilitatea de a o depune în septembrie, acum momentul cel mai probabil este noiembrie, afirmă surse din partid. Motivul: în condițiile unei atitudini evazive a UNPR, liberalii au nevoie să obțină voturi și de la o parte dintre parlamentarii PSD. Însă, la PSD cuvântul de ordine este păstrarea lui Ponta la Palatul Victoria până la congresul din noiembrie, situație care convine tuturor taberelor din partid.

Temporizarea atacului care se dorește decisiv este dovedită și de declarațiile publice ale liderilor PNL.

Copreşedintele PNL Vasile Blaga a declarat că liberalii vor depune o moţiune de cen­zură “la momentul potrivit”, adăugând că, personal, şi-ar dori un guvern minoritar, dar nu exclude colaborarea cu ­UNPR. „În octombrie vom veni cu echipele pentru ministere, până la sfârşitul sesiunii vom depune moţiune de cenzură”, a declarat Vasile Blaga (sesiunea se încheie în decembrie – n.r.).

Armistițiu și consens

De altfel, declarațiile publice arată o armonizare a pozițiilor pe axa Klaus Iohannis-Alina Gorghiu-Liviu Dragnea. Liderul PSD a dat tonul declarațiilor pacifiste, afirmând, la începutul săptămânii,  că PSD va lucra împreună cu președintele Klaus Iohannis la legea bugetului pe 2016, la legea salarizării, dar si la legea votului prin corespondență. „O pace politică în România nu poate să genere­ze decât dezvoltare”, a comentat Dragnea, care a propus un armistițiu pe termen lung între forțele politice pentru dezvoltarea României.

Același limbaj a fost folosit, ieri, de președintele Iohannis, care a afirmat că „este momentul ­unui consens politic şi social real” pentru „o Românie a inovării, capabilă să răspundă sustena­bil în contextul provocărilor globale” şi că este momentul să fie scoase din sertar documentele strategice din cercetare, în perspectiva bugetului pe 2016. După o serie de declarații favorabile colaborării cu noul lider al PSD,  Alina Gorghiu, copreședintele liberalilor, a nuanțat lucrurile afirmând că PNL trebuie să fie vigilent în relaţia cu PSD şi nu va mai cădea în capcana social-democraţilor cu legea salarizării, adăugând că Liviu Dragnea are un „ton împăciuitor” în ultima vreme, dar „poate să păcălească”.

Orban, debarcat

Până la bătălia cu Victor Ponta, conducerea PNL încearcă să controleze mai bine propriul partid. Prim-vicepreședintele Ludovic Orban și-a pierdut, ieri, funcția de șef al deputaților PNL. Noul lider al deputaților PNL este Eugen Nicolăescu care a obținut 43 de voturi, față de cele 42 obținute de Orban.

Au existat controverse după ce 15 voturi au fost declarate nule și au apărut zvonuri că majoritatea erau în favoarea lui Orban. Acesta, însă, a recunoscut rezultatul votului. „S-a votat o procedură prin care au fost 85 de voturi valabile din 100 exprimate. Nu mă interesează care erau opţiunile exprimate în voturile anulate. Am spus că ar trebui să se accepte rezultatul votului, să nu fie niciun dubiu faţă de legitimitatea liderului ales”, a comentat Orban. 

Potrivit unor surse liberale, Eugen Nicolăescu a fost stimulat să candideze de către conducerea PNL, nemulțumită de faptul că Orban a avut mai multe poziții în contradicție cu liderii partidului. Exemplul cel mai recent a fost legat de cererea de reexaminare a Codului Fiscal, formulată de președintele Klaus Iohannis. Cum PNL votase Codul Fiscal în Parlament, Orban a continuat să îl susțină deși copreședinții Alina Gorghiu și Vasile Blaga s-au pliat pe poziția șefului statului. „PNL nu poate să facă altceva decât să sprijine în continuare Codul Fiscal.  Nu cred că trebuie pedepsiţi românii, mediul de afaceri şi toţi cei care operează pe piaţă pentru incapacitatea Guvernului. România are nevoie pentru relansarea economică de adoptarea acestui Cod Fiscal”, a fost declarația lui Orban. Într-o altă ocazie, Orban a anunțat că PNL vrea să atace la CCR votul deputaților împotriva urmăririi penale a lui Victor Ponta. Însă, la puțin timp, Alina Gorghiu a declarat că nu există temeiuri juridice pentru un astfel de atac.

Prima zi a sesiunii parlamentare a adus și primele mutări politice. Varujan Vosganian și Ioan Ghișe,  senatori independenți, membri în grupul PNL, s-au înscris în ALDE. Un alt liberal, Lucian Iliescu, a trecut la UNPR, partid în care s-a înscris și Ilie Năstase, fost membru PC.   

Romulus Georgescu
Romulus Georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

România cade pe locul 17 în piața auto europeană a mașinilor electrice după reducerea subvențiilor

Eliminarea primei de 10.000 de euro din programul Rabla Plus a dus la o scădere drastică a vânzărilor de mașini electrice în România, care...

Riscul unui război nuclear nu a fost niciodată atât de mare pentru Coreea de Nord, spune Kim Jong Un. Acuzații la adresa SUA

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a acuzat Statele Unite de amplificarea tensiunilor, afirmând că riscul unui război nuclear nu a fost niciodată atât de...

România cade pe locul 17 în piața auto europeană a mașinilor electrice după reducerea subvențiilor

Eliminarea primei de 10.000 de euro din programul Rabla Plus a dus la o scădere drastică a vânzărilor de mașini electrice în România, care...
Ultima oră
Pe aceeași temă