2.6 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăTechMădălin Voicu, despre dosarul de corupție: Nu am nevoie să mă apăr

Mădălin Voicu, despre dosarul de corupție: Nu am nevoie să mă apăr

Deputatul PSD Mădălin Voicu, cercetat de DNA pentru corupție, a declarat, joi, că nu are nevoie să se apare, ci așteaptă să i se demonstreze vinovăția, relatează Agerpres. El și-a studiat, joi, la Parlament, dosarul în care procurorii cer încuviințare pentru arestarea lui preventivă. 

„Eu nu am nevoie să mă apăr. Eu aştept să mi se demonstreze cu probe şi concret învinovăţirile pe care le-am citit. Interceptări ciudate, adică au cel puţin un grad de banalitate. Dar, sigur că sunt lucruri pe care probabil că ei contează. Eu nu pot să mă bag în treaba lor. Cum ei nu se bagă în simfoniile mele, nici eu nu mă bag”, a precizat Mădălin Voicu, la Camera Deputaţilor. 

El a spus că nu le va cere colegilor deputaţi să respingă cererea procurorilor DNA. 

Citește și:  DNA cere ARESTAREA deputaților Mădălin Voicu și Nicolae Păun pentru fraudă cu banii rromilor defavorizați. Șeful și vicele ANAF, urmăriți penal

„Nu nu fac niciun fel de discuţii pe tema asta, deci nu am cum să cer ceva cuiva. Cine mă cunoaşte ştie cum sunt, cine nu mă cunoaşte o să afle cum sunt. Eu nu am cum să cer cuiva ceva”, a punctat Voicu. 

Întrebat despre acuzaţiile conform cărora ar fi făcut intervenţii la ANAF, Mădălin Voicu a spus că nu cunoaşte pe nimeni la această instituţie. 

„Eu nu cunosc pe nimeni de la ANAF. Problema cu intervenţiile mele era legată de un telefon dat domnului Teodorovici (Eugen Teodorovici – n.r.), rugându-l să îl primească pe domnul deputat Păun, nu mergând eu acolo, chestie care s-a întâmplat, după care lucrurile au decurs normal. Eu, în principiu, nu am făcut decât să ajut. Adică în speranţa că lucrurile prin proiect se vor rezolva, de bună credinţă am sprijinit, nu am băgat pile cum se spune clasic. Nicu (Nicolae Păun – n.r.), de exemplu, putea să intervină la domnul Teodorovici la fel cum am intervenit eu. Numai că eu, fiind prieten şi coleg de partid, am făcut oficiul acesta prin telefon, deci nu m-am dus cu el de braţ. Nu am făcut niciun fel de vizită undeva, pe care să o putem considera ca făcând parte dintr-o chestie de trafic de influenţă. Să dai un telefon unui prieten şi să-i spui: primeşte-l pe X sau pe Y că are o problemă de discutat cu tine…”, a susţinut Mădălin Voicu. 

De asemenea, întrebat dacă ştia ce urmau să discute Păun şi Teodorovici, Mădălin Voicu a spus că a presupus că este vorba de proiecte de „genul acesta” (proiecte europene – n.r.). 

„Presupuneam că acesta ar putea fi unul din motivele întâlnirii. Eu sunt un om corect, am avut întotdeauna o conduită pe care nu am abandonat-o, sunt educat, nu am luat niciodată niciun ban de nicăieri, decât pe ştatul de plată, adică în condiţiile în care am făcut o muncă sau am prestat un anumit serviciu. Deci la mine nu există problema asta cu spălare de bani”, a subliniat Mădălin Voicu. 

Referitor la implicarea soţiei sale în proiectele lui Nicolae Păun, el a spus: „E adevărat. Pe vremea aceea nu era soţia mea. Ea a primit, fiind cadru didactic şi având abilităţi în a preda cursuri legat de primul proiect – nu ştiu, era prin 2009-2010 – câteva luni de zile, văzând că se iniţiază acest proiect, a fost asistentă. După care, văzând că lucrurile încep să se încurce, s-a retras”, a susţinut deputatul PSD. 

În ceea ce îl priveşte pe Nicolae Păun, Voicu a spus că singurul lucru pe care i-l poate reproşa acestuia este faptul că nu i-a spus care sunt condiţiile proiectului în cauză. 

„Eu nu am o supărare pe Nicu Păun. Singurul lucru pe care pot să i-l reproşez e că nu m-a anunţat sau nu mi-a spus care de fapt sunt condiţiile acestui proiect. Sigur că ei mă scot în faţă ca pe urs”, a spus Voicu. 

Deputatul se află în continuare la Comisia juridică pentru a-şi studia dosarul.

Cele mai citite

Trent Alexander-Arnold, tot mai aproape de despărțirea de Liverpool. „Vreau să joc la Real Madrid”

Trent Alexander-Arnold (26 de ani), fundașul dreapta al lui Liverpool, este hotărât să facă un pas important în cariera sa și le-a comunicat oficialilor...

Republica Moldova ar putea îngheța de frig. Gazprom anunță că suspendă exporturile de gaze de la 1 ianuarie 2025

Gigantul energetic rus Gazprom a anunţat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie, la ora 05.00 GMT,...

Magnus Carlsen, sfidător! Multiplul campion mondial la șah a refuzat să respecte codul vestimentar și a plecat de la turneu

Magnus Carlsen, multiplu campion mondial la șah, a fost exclus din turneul World Rapid and Blitz Championship după ce a încălcat codul vestimentar al...
Ultima oră
Pe aceeași temă