Fostul candidat la Primăria Capitalei din partea Partidului Național Liberal declara într-un interviu pentru România liberă, luat în urmă cu numai două zile înainte de a fi chemat la DNA, că nu se teme de arestările pe care procurorii anticorupție le-au făcut în administrația locală, deoarece anchetatorii se implică doar în fapte de corupție.
Ludovic Orban a răspuns întrebărilor jurnaliștilor de la Româna liberă, din calitatea de candidat PNL, cu doar 48 de ore înainte de a fi audiat de către DNA pentru acuzația că ar fi primit foloase necuvenite. Interviul urma să fie publicat în această săptămână. Privite din această nouă perspectivă – a faptului că liberalul este cercetat penal și s-a retras din cursa pentru București – răspunsurile arată degringolada de valori din curtea PNL.
Am susținerea întregului partid
În interviu, Ludovic Orban nu s-a sfiit să critice fostele administrații locale pe care le-a acuzat că nu au făcut nimic pentru București. Fostul, de acum, candidat PNL pretindea că va rezolva în patru ani problemele vechi de 26 de ani ale Capitalei. Întrebat cum vede arestările pe care DNA le-a făcut în rândurile primarilor și dacă crede în teoria potrivit căreia administrația locală este blocată de frica anticorupției, Ludovic Orban a răspuns: „Proiectele locale nu au fost blocate din teama primarilor sau a consilierilor locali de DNA, ci din neglijență, incompetență și poate și corupție. Atât timp cât respecți legea, atât timp cât actele adminstrative sunt legale și nu iei șpagă, nu ai, ca și primar, nici o problemă cu DNA”.
Vina pentru candidatura lui Ludovic Orban este a întregului partid după cum reise din răspunsul la una dintre întrebările noastre: „Am fost votat în unanimitate candidatul PNL pentru București. Lipsa de unanimitate, sunt intoxicări PSD care arată felul lor de a face campanie. Amintiți+vă campania murdară a PSD pentru prezidenţiale. La fel vor face cu mine și nu cred în declarațiile mieroase a PSD că vor o campanie curată”. Acum, Orban nu va mai avea parte de nici o campanie.
Nu am cerut ajutorul lui Iohannis
Interesant este că Ludovic Orban a părut că vrea să se ferească de o asociere a imaginii sale cu aceea a președintelui Iohannis: „Eu nu i-am cerut spriinul și sunt convins că președintele Iohannis este un președinte care respectă cu strictețe Constituția și așteptările populației. El este președintele tuturor românilor. Cu siguranță după ce voi deveni primar general vom avea o relație foarte bună. E foarte important acest aspect pentru că în 2018 vom sărbători centenariul Unirii, în 2019 vom deține președinția Consiliului European. Pentru un primar este importantă și dimensiunea diplomatică. El nu este doar administrator, dar și ambsadorul orașului”.
Orban a acuzat corupția din primăria Capitalie în interviul acordat României libere: „Este o indolență și o rea voință cum nu am văzut niciodată. Nu am întâlnit nicio adminsutrație în țara asta în care să existe un asemenea dezastru. Dumneavoastră vi se pare normal ca lucrul la clădirea vechii primării să dureze opt ani de zile și să nu fie gata nici acum? Au fost interese, dar eu nu sunt procuror să cercetez aceste lucruri. Dar cred că poate fi considerat drept prejudiciu toată chiria plătită pentru clădirea respectivă. Eu am fost foarte surprins că Sorin Oprescu nu a fost atacat aproape deloc de nimeni din media. Oricum, nu cu anvergura care să izvorască din nenorocirile de la primăria Capitalei?”. Ne întrebăm: cum este posibil când, tu, Ludovic Orban știi că ai vulnerabilități să dai asmenea sentințe în ceea ce privește corupția.
Ce se întâmplă în continuare
Din răspunsurile oferite de către Ludovic Orban, pare că – dacă PNL nu va găsi rapid un candidat care să îl înlocuiască – Gabriela Firea are drum deschis spre primărie: „PSD are în București 33-34% și rămân 66% care nu țin cu PSD. Aceștia, dacă votează cu mai mulți candidați pot coborî scorul primului clasat sub scorul PSD. Dar aici eu am încredere în discernamântul locuitorilor Bucureștilor care s-au săturat de opt ani de guvernare mascată PSD. Iar singura forță politică ce poate învinge PSD este PNL. Uitați-vă la scorurile din sondaje. Doar eu ca și candidat al PNL pot bate candidatul PSD. Următorul candidat este după mine la 20 de procente. Strategia de unire a dreptei se va produce oricum prin negociere politică sau prin votul oamenilor. În ceea ce mă privește, eu sunt desemnat candidat din partea PNL. Treaba mea nu este să negociez, ci să îi conving pe bucureșteni să mă voteze. Nu vă pot spune dacă la nivel de partid există discuții cu alte forțe politice pentru că nu am participat la ele. Cu Nicușor Dan au fost mai degrabă schimburi de replici în presă”, ne declara Orban cu câteva zile înainte de anunțul său privind renunțarea la candidatură.
Scenarii sunt posibile? Un nou candidat dar este foarte riscant datorită timpului scurt până la alegeri. Sprijinirea lui Nicușor Dan, cotat la 10% din intențiile de vot. Și, mai este posibilă intrarea în cursă a lui Traian Băsescu căruia Orban nu îi acorda nicio șansă fiind „respins de 84% dintre bucureșteni”.
Dacă nu știți ce ați pierdut, ca bucureșteni, prin retragerea candidaturii lui Ludovic Orban, publicăm ultimele sale promisiuni, așa cum le-a prezentat liberalul reporterilor România liberă, despre:
Cum ar fi atras tinerii la vot
Estimările noastre indică o prezență la vot între 42 și 45%, o prezență mică. Pentru fiecare cetățean voi transmite mesajele mele. Este un paradox. Rata de vot cea mai scăzută este în rândul persoanelor de 18-40 ani, adică oameni intersați în cel mai înalt grad de cum va arăta orașul: au viața în față, sunt activi, în căutare de slujbe pentru a se împlini profesional. Voi face tot ceea ce e posibil pentru a le trezi interesul. Mulți nu participă la vot crezând că nu se poate face nimic. Eu voi face în patru ani, ceea ce nu s-a făcut în 26.
Votul în două tururi
Este o lipsă de spirit democratic. Eu îmi aduc aminte în 2009 când Băsescu a venit cu ideea ca alegerile să se facă într-un singur tur, cu majoritate relativă, cam ce poziție au luat toți liderii PSD care au spus că e nedemocratic, că singura legitimitate este alegerea cu majoritate absolută. Au uitat asta, pentru că lor le convine deoarece au 1.800 de primari în funcție care au prima șansă de realegere, mai ales în mediu rural. În mediul urban sunt mai multe partide care iau voturi din bazinul non-PSD. Și atunci le convine această dispersie a voturilor de dreapta care îi poate face să câștige și cu 30%.
Metroul spre aeroport
Bucureștiul nu este pe punctul de a pierde găzduirea Campionatului European din 2020. Este una dintre condiții: o legătură între aeroport și centrul orașului. Acolo sunt două soluții. Soluția propusă de japonezi care presupunea un tren suspendat care costa 800 de milioane de euro, dar japonezii nu asigurau finanțare decât printr-un credit de doar 300 de milioane euro. Și soluția propusă de mine încă din 200-2008: o linie de metrou terestră. Ca primar general nu pot lua decizii, pentru că nici metroul, nici CFR nu este la Primăria Bucureștiului. Este o chestiune pe care va trebui să o rezolve guvernul prin Ministerul Transporturilor.