11.7 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăTechLiberalii au început negocierile pentru moțiunea de cenzură. Care sunt condițiile PMP....

Liberalii au început negocierile pentru moțiunea de cenzură. Care sunt condițiile PMP. UMDR nu semnează moțiunea

UPDATE

UDMR Nu semnează moțiunea de cenzură, a anunțat liderul formațiunii Kelemen Hunor.
„Ieri am avut o discuţie cu Raluca Turcan şi cu Iulian Dumitrescu şi am spus că în primul rând ar trebui să vedem relaţia noastră, UDMR-PNL, pentru că în ultimul an, lucrurile s-au stricat enorm de mult (…). Moţiunea de cenzură este binevenită oricând, dar în acest moment, această moţiune de cenzură nu are o finalitate dorită, pentru că PSD şi ALDE au o majoritate stabilă, cifric. Eu mă mir că Partidul Naţional Liberal depune o moţiune de cenzură pe nişte măsuri fiscale neoliberale, dar mă rog, e treaba lor dacă se ciocnesc trenurile în capul lor sau nu se ciocnesc, nu mă interesează. Am spus alt lucru de principiu: înainte de orice dezbatere despre o astfel de aventură politică, ar trebui să ştim cine va fi propunerea lor pentru postul de premier, dacă va cădea Guvernul, programul de guvernare, direcţia în care vor să ducă ţara. Chestia aia că se va stabili după vot pe mine nu mă mulţumeşte în nici un fel. Noi nu vom semna această moţiune de cenzură”, declară Kelemen Hunor.

 

 

PNL va depune o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Tudose, a decis Biroul Executiv al partidului. Liberalii au început negocierile cu toate partidele parlamentare, cu excepţia PSD, în vederea susţinerii acestui demers. Liberalii reclamă, în principal, modificarea Codului Fiscal, președintele PNL, Ludovic Orban criticând ”Ordonanţa care a răvăşit sistemul fiscal din România”. Conducerea PNL a desemnat echipa de negociere, care este formată din Raluca Turcan, Ilie Bolojan şi Iulian Dumitrescu.

 

Orban a menţionat că parlamentarii liberali au fost mandataţi să poarte negocieri individuale cu parlamentari aflaţi în majoritatea parlamentară cu privire la susţinerea moţiunii de cenzură. El a arătat că liberalii vor organiza acţiuni de protest pentru susţinerea moţiunii de cenzură în fiecare reşedinţă de judeţ.
Până ieri la închiderea ediției, singurul partid care a răspuns favorabil propunerii PNL a fost USR, cele două partide urmând să inițieze, împreună, moțiunea.Anunțul a fost făcut de Raluca Turcan după o întâlnire cu liderii USR. Sprijinul USR oferă PNL posibilitatea de a depune moțiunea de cenzură, pentru care sunt necesare 117 semnături (un sfert din numărul total al parlamentarilor). PNL are 98 de senatori și deputați iar USR 34, în total 141. Însă, pentru dărâmarea Guvernului moțiunea de cenzură trebuie votată de 233 de parlamentari (jumătate plus unu din numărul total).

PMP : Joc de imagine
Deocamdată, la startul negocierilor, PNL se confruntă cu rezervele PMP, formațiune care are 24 de parlamentari.  
PMP va susţine moţiunea de cenzură propusă de PNL, însă consideră că, pentru a fi un demers serios, aceasta trebuie însoţită de o propunere alternativă pentru postul de premier în locul lui Mihai Tudose, a afirmat preşedintele executiv al PMP, Eugen Tomac. ”Mi se pare însă doar un joc de imagine al PNL, atâta timp cât nu există o voinţă fermă în a da jos Guvernul PSD – şi aceasta se poate observa prin reticenţa în ceea ce priveşte dialogul cu preşedintele Băsescu şi PMP”, a comentat Tomac. El a menţionat că propunerea PMP pentru postul de premier ar fi europarlamentarul Siegfried Mureşan.

UDMR, răspuns ambiguu
Liderul senatorilor PNL, Iulian Dumitrescu, a anunţat că preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, va discuta în cadrul formaţiunii sale cu privire la susţinerea moţiunii de cenzură. ”Ne-am întâlnit cu domnul preşedinte Kelemen Hunor. (…) Dumnealui a spus că urmează să discute în cadrul partidului şi să ia ulterior o decizie. I-am prezentat moţiunea (n.r – de cenzură). Aşteptăm decizia lor ulterioară. (…) Impresia a fost foarte pozitivă. Au spus că nu o să intervină pe textul moţiunii”, a afirmat Iulian Dumitrescu. El a susţinut că argumentele PNL privind OUG pentru modificarea Codului Fiscal au fost considerate ”foarte pertinente” de preşedintele UDMR. Uniunea are 27 de parlamentari.

 

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă