Klaus Iohannis, prezidențiabilul Alianţei Creştin Liberale, susține că nu va avea nicio colaborare cu Victor Ponta după alegerile prezidenţiale.
Iohannis a mai precizat că, dacă va câștiga alegerile, nu va încheia niciun pact de coabitare cu premierul. Şi, chiar dacă alianţa pe care o reprezintă vrea să guverneze România vreme de 10 ani, spune că nu va recurge la vreo "soluţie imorală", pentru a-l numi premier pe Cătălin Predoiu, scrie Gândul, citat de B1tv.
Liderul liberalilor, Klaus Iohannis, a vorbit despre un eventual pact de coabitare cu premierul Victor Ponta, în cazul în care va ajunge preşedintele României. Iohannis a precizat că probabil va fi obligat să accepte pentru o vreme guvernul actual, dar nu va face niciun troc politic.
„Pot să spun că la mine nu va exista nici un pact de coabitare, fiindcă o coabitare este un fel de troc politic, îi lipseşte esenţa unui bun compromis politic, care este transparenţa. Nici până în ziua de astăzi nu ne-a spus primul-ministru ce l-a determinat pe el să meargă la Cotroceni să semneze acel pact de coabitare. Ceea ce vreau eu este să arăt că se poate colabora chiar de pe poziţii doctrinare politice diferite şi voi dovedi acest lucru", a spus Iohannis.
Acesta a comentat şi varianta în care ar încerca o schimbare a actualei majorităţi PSD, dacă va câştiga prezidenţialele, pentru a impune un premier PNL-PDL. Klaus Iohannis a precizat că nu va recurge la nicio soluţie imorală pentru a-l putea numi prim-ministru pe Cătălin Predoiu.
„Această majoritate parlamentară de acum va ţine până cel târziu în 2016, când vom avea alegeri generale. Orice alte soluţii sunt posibile şi sunt soluţii constituţionale pe care le voi propune şi soluţii morale care ţin de partidul nostru, de noul Partid Naţional Liberal. Este dorinţa noastră de a guverna România, este dorinţa mea declarată de a avea o guvernare pe 10 ani, nu am fuzionat partidele noastre doar pentru a câştiga alegerile prezidenţiale", a adăugat acesta.