Liviu Dragnea, preşedintele interimar al PSD, a declarat, marţi, că trebuie „cântărit” mai mult în privinţa Legii pensiilor parlamentarilor, arătând că poate este bine să se regândească întreg sistemul de pensii, adăugând că aleşii trebuie să se gândească la toţi pensionarii, informează Mediafax.
„Am discutat în coaliţie despre pensiile parlamentarilor. Eu cred că e bine să mai cântărim, că e bine să vină şi legea salarizării bugetarilor în Parlament, că poate ar fi bine să generăm o discuţie serioasă despre întregul sistem de pensii, poate regândim întregul sistem şi după ce continuăm aceste discuţii să luăm o decizie finală. Eu zic a treia oară că este bine să cântărim mult mai mult această decizie privind legea pensiilor pentru parlamentari„, a spus Dragnea.
Întrebat în legătură cu faptul că acest lucru i-ar nemulţumi pe parlamentari ai PSD şi cum i-ar putea împăca, Dragnea a spus: „Nu este vorba de împăcat, nu-mi permit să-i numesc pe colegii mei nişte copii care trebuie împăcaţi, sunt oameni responsabili, oameni politici cu experienţă, care se gândesc la toată ţara, toţi pensionarii şi au capacitatea de a purta o discuţie în grupul parlamentar, nu o să o facem astăzi, ci în zilele următoare, este un subiect foarte important şi trebuie să punem în balanţă toate consecinţele şi să nu uităm că suntem sociali democraţi şi principiul solidarităţii trebuie să funcţioneze„.
Legea pensiilor pentru parlamentari se află în faza de reexaminare la Camera Deputaţilor, după ce preşedintele Iohannis a respins promulgarea ei. Comisia de statut a analizat săptămâna trecută cererea de reexaminare, fără a ţine cont de mare parte din recomandările şefului statului.
Plenul Camerei a amânat o decizie pe această temă, cererea de reexaminare fiind retrimisă comisiei.