Deputatul Cristian Ghinea, fost ministru al Fondurilor Europene, susține că USR nu va vota propunerea PSD-ALDE ca Sevil Shhaideh să devină premier, pe motiv că decizia este „dezamăgitoare, proastă și ineficientă”.
„O propunere dezamăgitoare. Un om de paie lăsat de Liviu Dragnea la Ministerul Dezvoltării, care a tras manete pe la Ministerul Dezvoltării, inclusiv anul ăsta, și am simțit asta în interiorul Guvernului, și care va conduce, dacă va ajunge în poziția asta, un Guvern disfuncțional, pentru că nu putem avea două structuri de putere, un Guvern și un partid care monitorizează acest Guvern. Deci, practic, Liviu Dragnea își lasă un om de paie pentru a putea să-și pregătească terenul să vină el prim-ministru”, a declarat Cristian Ghinea, la Palatul Parlamentului.
El a precizat că USR va comunica decizia și președintelui Iohannis, la consultările de la Cotroceni.
Totodată, el a fost întrebat ce făcea Sevil Shhaideh când era ministru al Dezvoltării. În acest context, Ghinea a răspuns: „s-a auzit că la Ministerul Dezvoltării a lăsat dl Dragnea oamenii săi și că diverse inițiative erau blocate de aceștia. Nu pot să pun mâna pe ceva exact, dar, când simți că se împiedică ceva, te uiți cine îți bagă bețe în roate și doamna respectivă era cu bățul în roată, ca să zic așa”, a mai spus el.
Sevil Shhaideh este propunerea făcută miercuri de PSD-ALDE pentru funcţia de premier, la consultările cu preşedintele Klaus Iohannis de la Palatul Cotroceni. Dacă Sevil Shhaideh va fi numită premier, va fi prima femeie prim-ministru din istoria României.
„„Am ținut cont de două lucruri: de afirmațiile repetate ale președintelui și ale legii în vigoare. Pentru mine, Legea nu reprezintă o chestiune secundară și (…) nu aș fi vrut să solicit asta pentru mine, deocamdată. (…) Vreau să îmi dea garanția că este un om care muncește, care știe, în care am încredere totală (…) și care să urmeze, în detaliu, programul nostru de guvernare. Nu promovez un conflict inutil. Propunerea este Sevil Shhaideh (…) Nu vor merge acolo ca să dea bine la presă. Vor merge acolo să crească România (…). Oamenii au votat un program al PSD și un program al ALDE, într-o proporție mai mică. Însă este o răspundere politică pe care nu am de gând să o cedez. PSD va face exact ceea ce îi cere responsabilitatea dată de vot (…). N-am vrut, chiar dacă mi-au cerut colegii din partid, să forțez o lege pentru a cere fotoliul de prim-ministru. Nu avem de gând să pornim niciun conflict, dar dacă demersul nostru și legitimitatea dată de vot nu vor fi respectate, vom acționa în consecință. Plec de la prezumpția de bună credință a președintelui, pe care o așteptăm să se vadă zilele următoare (…). Nu cred că președintele va acționa împotriva votului clar și împotriva unei majorități clare care s-ar putea, astăzi și mâine, să se mai mărească (…). Am spus de la început că vom avea o singură propunere. Nu există niciun motiv pentru ca această propunere să nu fie respectată (…) Cu președintele am avut o discuție destul de așezată și normală, în care i-am spus ce ne interesează”.„Notorietatea tuturor membrilor Guvernul va fi dată de tot ce fac ei”, a spus Dragnea, miercuri.
Sevil Shhaideh are 52 de ani, a absolvit Academia de Studii Economice şi a fost secretar de stat în Ministerul Dezvoltării din 2012 când postul de ministru a fost deţinut de Liviu Dragnea. În mai 2015, ea a fost numită ministru al Dezvoltării.
Citiți mai multe despre Sevil Shhaideh aici:
Sevil Shhaideh a fost, timp de 20 de ani, angajată a Consiliului Județean Constanța, instituție unde a lucrat, în cea mai mare parte a acestui timp, sub conducerea baronului PSD Nicușor Constantinescu, condamnat în prezent la 15 ani de închisoare. De altfel, Nicușor Constantinescu și Liviu Dragnea i-au fost ”nași” la cununie … citește mai departe aici …
Jurnalistul Cătălin Prisacariu, senior editor România liberă, a descoperit încă din 2015 informații interesante legate de persoana propusă de Liviu Dragnea pentru a ocupa funcția de prim-ministru și pentru a forma noul guvern PSD-ALDE… citește mai departe aici …
Jurnalistul Cătălin Prisăcariu a dezvăluit, pe blogul său, în mai 2015, că Sevil Shhaideh, propusă miercuri pentru funcția de prim-ministru de PSD și ALDE, câștiga lunar de vreo cinci ori mai mult decât un ministru și de vreo trei ori ori mai mult decât președintele României … citește mai departe aici …
„Am ținut cont de două lucruri: de afirmațiile repetate ale președintelui și ale legii în vigoare. Pentru mine, legea nu reprezintă o chestiune secundară” … citește mai departe aici …
Sevil Shhaideh, doar un pion pentru Dragnea premier | OPINIE
În acest moment, boierii PSD din țară știu că banii de la Dezvoltare Regională vin tot de la Dragnea, de fapt, și-i vor fi loiali lui Dragnea. Care, deocamdată, le cere să-i fie loiali și lui Ponta. La primele semne de slăbiciune ale lui Victor Viorel, însă, Dragnea va face ce e de făcut: va trăda. Și-și va impune un om la șefia PSD.” … citește mai departe aici …