5.6 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăTechDe ce este PSD Constanța sub scorul național

De ce este PSD Constanța sub scorul național

Social-democrații din Constanța au obținut mai puțin decât majoritatea colegilor din țară.

Dacă nu e cu 4 în față nu e bine, ar fi spus Victor Ponta colegilor săi de partid, înainte de a afla rezultatele la alegerile europarlamentare. Afirmația ar trebui să îi pună pe gânduri pe liderii PSD Constanța, Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, care au obținut un scor cu câteva procente bune mai mic decât media națională: 34,47%. Și au reușit acest lucru nu singuri, ci în alianță cu UNPR și Partidul Conservator. Este acesta un eșec? Dacă ne uităm la locul al doilea, obținut de liberali, răspunsul este nu. PNL este mult în spate, cu 14,75%. Dacă ne gândim însă la faptul că de câțiva ani Constanța este un județ roșu, în care Mazăre și Constantinescu câștigă detașat alegerile locale, nu este cu siguranță o veste prea bună pentru ei.

De ce s-a ajuns aici?

„PSD Constanța nu a turat motoarele în campanie”, spune analistul politic Mihai Petre. Acesta spune că PSD se implică la alegerile locale, parlamentare și prezidențiale, acolo unde mizele sunt mai mari. ”Pe de altă parte, Ponta le este încă dator cu niște promisiuni neîndeplinite, legate de preluarea portului. Poate că este încă un mod de a îi arăta pisica”, mai spune el. Scorul este mai slab decât de obicei și pentru că Nicușor Constantinescu nu s-a implicat în campanie, din cauza bolii de care suferă, el ­aflându-se săptămânile acestea­ într-un spital din SUA. Scorul mic poate fi analizat și din prisma legăturii strânse între Ponta și echipa Mazăre. Cei doi nu pot lucra decât în echipă. ”Ponta fără baroni nu face cât o ceapă degerată”, spune Mihai Petre.

Scorul slab poate fi pus și pe seama promisiunilor neonorate ale echipei Mazăre. Acesta a promis un nou CET și o giga­calorie mai ieftină, la alegerile locale de acum doi ani, dar și că va prelua 51% din acțiunile portului. Nimic nu s-a îndeplinit, și dacă în ultimii ani principalul vinovat a fost Traian Băsescu, acum nu mai vorbim despre un dușman, în condițiile în care unele dintre promisiuni stau exclusiv în pixul premierului.

CONSECINȚE

Cine câștigă în 2016?

Scorul obținut de PSD, deși mic decât media națională, creează totuși frisoane dreptei politice din Constanța, în perspectiva detronării lui Radu Mazăre de la primărie, în 2016. Cu un nucleu dur de peste 30%, social-democrații ar câștiga alegerile indiferent de numele celui pe care ar miza, dacă dreapta rămâne dezbinată. PNL, cu 14,75%, PMP, cu 11,18% și PDL, cu 10,49% nu au șanse decât împreună la un scor bun în comparație cu PSD.

Radu Mazăre nu a turat motoarele în campanie pentru Victor Ponta

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă