Conducerea social-democrată se întâlnește luni pentru a decide, oficial, ce va face la votul pentru șefia SIE. Subiectele cu adevărat fierbinți pentru social-democrați sunt însă altele: situația PSD, starea coaliției la guvernare și, mai ales, în cât timp și cum se va prăbuși ea.
În condițiile în care PNL și aliații (foștii oameni ai lui Dan Diaconescu și gruparea Mircea Geoană), dar și UNPR și UDMR și-au anunțat susținerea pentru Mihai Răzvan Ungureanu, votul privind șefia SIE e ca și tranșat. Singurele semne de întrebare par să mai fie în privința datei când votul se va produce și a modului în care vor încerca social-democrații să pună piedici (vor amâna pentru la toamnă, via Birourile Permanente ale celor două Camere, sau vor forța, săptămâna viitoare, o lipsă de cvorum?).
Prin urmare, contează mai puțin ce vor decide liderii PSD în privința MRU și mai mult celelalte subiecte pe care evenimentele din ultimele zile îi forțează să le discute. Nu de alta, dar tot clar mai este un lucru: gândind „strategic“ și „în acest context de securitate complicată“, domnul general (după cum insistă Gabriel Oprea să fie numit) s-a urcat în barca președintelui Klaus Iohannis.
Ce se întâmplă în coaliția la putere?
Câteva repere se impun a fi subliniate. Primul este că „derapajele“ UNPR – votul la Strategia Națională de Apărare a țării și susținerea pentru MRU – s-au produs imediat după ce Gabriel Oprea a fost uns prim-ministru interimar, la propunerea lui Victor Ponta. Adică, după ce șeful PSD s-a refugiat la operație și tratament în Turcia, evitând astfel audierile de la DNA.
Al doilea reper se referă la insistența cu care Oprea precizează, de luni bune, că UNPR îl susține doar pe Victor Ponta pentru funcția de premier. Cu alte cuvinte, Oprea și ai lui stau lângă PSD doar cât Ponta conduce Guvernul. Or, acest lucru pare tot mai improbabil dintr-o mulțime de motive. Începând cu dosarul pe care șeful PSD îl are deja la DNA, continuând cu eventualele noi probleme penale care i s-ar putea trage de la prietenul Sebastian Ghiță și terminând, nu în ultimul rând ca importanță, cu presiunea externă, exercitată discret sau public (vezi dezbaterea de ieri din Parlamentul European). Tocmai din aceste considerente, Oprea a simțit nevoia, probabil, să precizeze miercuri seară, în emisiunea de la Antena 3, că între Victor Ponta și Klaus Iohannis el va „merge cu România“, adăugând că UNPR a urmărit și urmărește „stabilitatea“.
Un al treilea reper ține de comportamentul public al premierului din ultimele zile. Nu doar că nu a sancționat poziția UNPR pe subiectul Strategiei de Apărare, dar a găsit chiar explicații pentru susținerea acordată lui MRU, spunând că acordul parafat de liderii coaliției se referă strict la guvernare, nu la șefii SRI și SIE. Cu alte cuvinte, ieșirile UNPR din rând nici măcar nu-l îngrijorează, iar eventualele reclamații nu au decât să fie îndreptate spre Rovana Plumb, pe care a lăsat-o în locul său la partid.
Social-democrații, tot mai nemulțumiți
Liniștea pe care o afișează Ponta pe subiectul Oprea-UNPR nu este împărtășită însă și de colegii săi din PSD. Și până acum existau nemulțumiri față de pretențiile și condițiile progresiștilor, dar în prezent situația pare să ia proporții. Pe lângă puterea conferită domnului general și defecțiunile UNPR din ultimele zile, un alt motiv de supărare în partid este, potrivit unor surse, faptul că oamenii lui Oprea și-ar dori să mai primească niște ministere.
Calculul e simplu: dacă ALDE (alianța formată din PLR-ul lui Călin Popescu Tăriceanu și PC-ul lui Daniel Constantin) are patru ministere (Agricultura, Energia și IMM-urile, Mediul, Educația), plus funcția de președinte al Senatului, de ce UNPR, care numără mult mai mulți parlamentari, trebuie să se mulțumească doar cu două portofolii în Guvern? Chiar dacă s-ar materializa vehiculata înrolare a lui Robert Cazanciuc, ministrul Justiției, în UNPR, situația tot nu s-ar rezolva. Pe de o parte, pentru că păstrarea lui Cazanciuc la șefia MJ și mutarea lui în UNPR i-ar înfuria pe social-democrații care au cerut îndepărtarea lui din Executiv. Pe de altă parte, un al treilea portofoliu nu ar fi îndeajuns pentru a satisface UNPR. Pentru a oferi progresiștilor și un al patrulea minister, acesta ar trebui luat fie de la ALDE, fie de la PSD. Adică, motiv de noi tensiuni.
În acest context, par să se înmulțească în PSD vocile care spun că nu ar fi atât de rea varianta ieșirii de la guvernare. Însă majoritatea este, încă, de părere că partidul trebuie să rămână cât se poate de mult la putere. Or, aici ne întoarcem iar la piesa-cheie Victor Ponta, a cărui plecare din funcția de premier ar duce la formarea unui nou guvern, adică la reconfigurarea majorității și, implicit, intrarea PSD în opoziție. În aceste condiții, înțelegem de ce Liviu Dragnea spune că în partid există „o stare destul de ciudată, o stare de dezorientare“ și de ce îi sugerează lui Ponta „să facă un efort, chiar dureros“ să se întoarcă cât mai grabnic din Turcia.
