0 C
București
miercuri, 20 noiembrie 2024
AcasăTechAlianţa din jurul PSD primeşte lovitură după lovitură. Ce șanse poate avea...

Alianţa din jurul PSD primeşte lovitură după lovitură. Ce șanse poate avea moțiunea de cenzură a PNL

Guvernul Ponta are, în prezent, o majoritate largă, dar partidele din coaliție sunt pregătite să joace la două capete. În PC se discută despre organizarea unui congres pentru detașarea de PSD, iar o strategie similară este propusă de unii parlamentari UNPR.

Guvernul Ponta 4 a fost instalat de Parlament, la finalul lunii decembrie, cu o majoritate largă, 377 de voturi pentru și 134 împotrivă. Liberalii au anunțat depunerea unei moțiuni de cenzură după 1 martie și negocieri cu toate partidele, mai puțin PSD. Pentru demiterea Guvernului ar fi necesare 287 de voturi. Ce șanse sunt ca situația parlamentară să se schimbe în câteva luni de zile? Aparent, premierul are o majoritate solidă, iar pentru PNL nu va simplu să schimbe raportul de forțe. Însă, o serie de semnale din ultima perioadă dovedesc că partide precum PC sau UNPR iau în calcul distanțarea de social-democrați, iar tensiunile din PSD se amplifică.

Astfel, PC este măcinat de un conflict între Dan Voiculescu, fondatorul partidului, aflat în închisoare și liderul Daniel Constantin. Instalat cu sprijinul lui Voiculescu în fruntea PC, în 2010, și la Ministerul Agriculturii, în 2012, Daniel Constantin a căzut acum în dizgrație. Nemulțumirea lui Voiculescu este legată de faptul că Daniel Constantin, în calitate de ministru al Agriculturii, a refuzat să declare că ministerul nu ar fi fost prejudiciat in dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare, pentru a-l scăpa pe Dan Voiculescu de acuzațiile procurorilor.

O nouă reorientare a PC?

Acest conflict personal se desfășoară, însă, în paralel cu o discuție despre distanțarea partidului de PSD. Astfel, publicațiile controlate de Voiculescu au lansat informația că filialele din Transilvania ale PC ar dori un congres extraordinar în care Daniel Constantin să fie înlocuit în fruntea PC cu Cristian Popescu Piedone, primarul sectorului 4. Acesta ar urma să distanțeze partidul de PSD, lui Constantin reproșândui-se că a ajuns „să care geanta lui Victor Ponta”. Din omul de încredere al lui Dan Voiculescu, Constantin a fost retrogradat la statutul de „principal obstacol” în calea unui parcurs individual al PC. Că există și această miză o dovedesc și afirmațiile vicepreședintelui PC Mircea Banias care a pledat pentru o distanțare de PSD. El a arătat că vrea ca PC să nu mai sprijine necondiționat PSD în actuala coaliție de guvernare și a propus ca partidul să aibă o politică de centru-dreapta. Banias a cerut ca partidul să analizeze eșecul în alegerile prezidențiale, când PC l-a sprijinit pe social-democratul Victor Ponta.

În plus, ginerele lui Dan Voiculescu, Laurențiu Vasile, l-a atacat, ieri, dur pe Daniel Constantin. Printre reproșurile de trădare s-a strecurat și un avertisment, legat de soarta lui Constantin, după o ce Victor Ponta nu va mai fi premier. „Acum sunteți prieteni. Ce vei face însă când domnul Ponta nu va mai fi prim ministru?”, i-a scris soțul Corinei Voiculescu lui Daniel Constantin.

Variantele UNPR

PC are, în prezent, un grup parlamentar împreună cu PLR, partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu. Cele două partide au împreună 50 de senatori și deputați – 22 ai PC și 28 ai PLR. În cazul partidului lui Tăriceanu, discuțiile se poartă la nivel individual. Astfel, un grup de opt-zece parlamentari care au plecat din PNL împreună cu Tăriceanu s-ar putea întoarce în partidul din care au făcut parte.

Și în UNPR există discuții similare, chiar dacă liderii partidului susțin, oficial, Guvernul Ponta. Astfel, potrivit unor informații neoficiale, în UNPR s-ar fi discutat varianta formării unor grupuri parlamentare separate ca un prim pas pentru distanțarea de PSD. În acest scenariu, UNPR, care are 54 de parlamentari, s-ar putea disocia, treptat de PSD, așteptând negocierile cu liberalii dar și rezultatele congresului PSD pentru o eventuală repoziționare. Deocamdată, poziția liderului UNPR, Gabriel Oprea, este de susținere a lui Victor Ponta, dar nu și a PSD în general. În concluzie, UNPR poate ieși din actuala coaliție în două situații: dacă primește o ofertă tentantă de la PNL sau dacă Ponta pierde șefia PSD.

Se rupe PSD?

O altă posibilitate este ca unii dintre parlamentarii PSD nemulțumiți de Victor Ponta să voteze moțiunea de cenzură a PNL. Potrivit unor informații difuzate de B1 Tv, 50 de parlamentari PSD ar fi dispuși să se înscrie în partidul pe care îl vor înființa Mircea Geoană și Marian Vanghelie, recent excluși din PSD. Însă, de multe ori, cifrele vehiculate înainte de o bătălie politică se modifică pe parcurs pentru că mulți dintre parlamentarii nemulțumiți negociază la două capete. Noua formațiune ar urma să fie lansată la începutul lunii martie, exact momentul în care PNL a anunțat moțiunea de cenzură. Noul partid ar urma să sprijine demersul PNL. De altfel, Mircea Geoană a estimat că „vom avea un nou Guvern cel târziu până de Paşte”. „ Un nou Guvern cu o majoritate care cuprinde PSD şi PNL sau partea sănătoasă din PSD şi PNL într-o mare coaliţie de tip german”, a propus Geoană, înțelegând, bineînțeles, prin „partea sănătoasă” a PSD propria sa formațiune. Liberalii nu au exclus discuții individuale cu social-democrații chiar dacă resping cooptarea PSD în bloc. „Moțiunea de cenzură este adresată oricărui parlamentar care vrea să voteze împotriva Guvernului. Poate că vor fi și parlamentari PSD care vor vota împotriva lui Victor Ponta”, a explicat vicepreședintele PNL, Ludovic Orban.

La rândul său, Victor Ponta a încercat să contracareze eventuale dezertări din coaliția majoritară. Astfel, el i-ar fi promis liderului UDMR, Kelemen Hunor, că va păstra în funcții reprezentanții Uniunii în instituțiile deconcentrate. În schimb, parlamentarii UDMR ar urma să sprijine Executivul, așa cum au făcut la instalarea

Guvernului Ponta 4, deși au părăsit coaliția majoritară. UDMR are 26 de parlamentari, iar sprijinul acestora este important în Legislativ. Experiența de până acum arată că în restul partidelor sunt posibile rupturi. Adică este posibil ca o parte din parlamentarii UNPR, PC sau PLR să voteze cu PSD iar alții cu PNL. În schimb, parlamentarii UDMR au votat, întotdeauna, compact, în funcție de negocierile pe care le-au purtat cu celelalte formațiuni.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Romulus Georgescu
Romulus Georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Benjamin Netanyahu spune că Hamas nu va mai conduce Fâșia Gaza

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat, marți, în timpul unei vizite în Gaza, că Hamas nu va conduce enclava palestiniană după încheierea războiului și...

O nouă manifestație de protest în Georgia. Se cere anularea scrutinului parlamentar

Mii de manifestanţi au denunţat din nou la Tbilisi, marţi seara, victoria controversată a partidului aflat la putere în alegerile legislative din octombrie în...

Noua Comisie Europeană va fi votată în curând de Parlamentul European

Discuţiile între dreapta, centru şi social-democraţi "avansează" în Parlamentul European în vederea unui acord pentru aprobarea noii Comisii Europene, au declarat surse parlamentare pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă