„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, va participa marţi, 30 octombrie a.c., la reuniunea trilaterală la nivel de şef de stat România – Bulgaria – Austria, care va avea loc la Viena, Republica Austria. Întâlnirea va avea loc în vederea asigurării continuităţii între cele trei preşedinţii ale Consiliului Uniunii Europene, dar şi pentru a transmite un mesaj comun cu privire la viitorul Uniunii Europene din partea celor trei şefi de stat”, anunţă Preşedinţia.
Preşedintele Iohannis, va avea o întrevedere cu preşedintele Federal al Republicii Austria, Alexander Van der Bellen, şi cu preşedintele bulgarl Rumen Radev, urmată de declaraţii de presă comune.
Discuţiile celor trei lideri europeni se vor concentra pe temele europene de actualitate, în special cele referitoare la viitorul Uniunii Europene. De asemenea, vor fi abordate subiecte legate de actuala preşedinţie austriacă la Consiliul Uniunii, precum şi viitoarea preşedinţie română.
Preşedintele Klaus Iohannis va sublinia interesul României de a colabora cu Austria şi Bulgaria pentru realizarea obiectivului comun de avansare a agendei europene în interesul cetăţenilor Uniunii.
„Totodată, Preşedintele României va menţiona că ţara noastră susţine ideea unei Uniuni puternice, caracterizate prin solidaritate şi coeziune, care promovează politici concrete şi concentrate pe cetăţean. Astfel, pe perioada deţinerii Preşedinţiei la Consiliul Uniunii Europene, România va urmări promovarea unei abordări pragmatice şi a unor obiective fezabile, astfel încât cetăţenii europeni să poată beneficia de rezultate concrete”, precizeaxă Administraţia Prezidenţială.