Ministerul Culturii a anunțat, marți, câștigătorul concursului de proiecte de management, organizat pentru ocuparea funcției de manager al Muzeului Național al Țăranului Român (MNȚR) din București, informează News.ro.
Astfel, câștigătorul concursului este Virgil Niţulescu, care a obținut nota 8,40. Pe locul al doilea s-a clasat Vintilă Mihăilescu, cu nota 7.87, iar candidatul Liliana Passima a fost declarat respins, a anunţat instituţia.
„Aștept în primul rând să văd ce va spune Corpul de control al prim-ministrului, care probabil se va pronunța în următoarele câteva zile, și după aceea doamna ministru îmi va comunica ce se va întâmpla mai departe. Eu am câștigat concursul, dar există acest control și vom vedea. O să vină și un control de la minister să verifice activitatea muzeului, o să mai dureze”, a declarat Virgil Nițulescu, pentru Agerpres, care a adăugat că, dacăălucrurile merg bine, mai devreme sau mai târziu ar trebui să i se încheie un contract de management pe o perioadă de cinci ani.
Săptămâna trecută, aproximativ 100 de reprezentanți ai societății civile, între care Andrei Pleșu, Mircea Cărtărescu, Ștefan Agopian, Theodor Paleologu, dar și angajați ai muzeului i-au adresat o scrisoare deschisă premierului Dacian Cioloș în care reclamau „managementul impropriu” de la MȚR, dar și rezultatul ultimului concurs pentru ocuparea postului de director al instituției.
În replică la scrisoarea deschisă adresată premierului de mai mulți reprezentanți ai societății civile, un grup de specialiști de la Muzeul Țăranului Român au acuzat „situația dezolantă în care a ajuns o instituție distinsă cu premiul Muzeul European al Anului 1996”. Specialiștii MȚR au precizat, într-un comunicat de presă, că au adresat două memorii Ministerului Culturii, în 6 mai și 12 iulie, care au rămas, însă, fără răspuns.
„În două memorii pe care aceștia le-au adresat Ministerului Culturii (6 mai si 12 iulie a.c), rămase până astăzi fără raspuns, specialiștii MȚR reclamă o serie de grave disfuncții manageriale care au caracterizat întregul mandatul de director al lui Virgil Nițulescu: ignorarea sistematică a deciziilor Consiliului de Administrație si ale Consiliului Stiințific; organizarea de proiecte expoziționale externe fără consultarea prealabilă a specialiștilor sau împotriva avizului negativ al acestora; lipsa de transparență in cheltuirea bugetului muzeului; angajarea cu contract de colaborare a soției domnului Virgil Nițulescu; însușirea premiului acordat Muzeului la Gala Premiilor Radio România Cultural 2015 în valoare de 1500 lei; organizarea de târguri săptămânale care prin structura de bazar / talcioc / bâlci sunt total inadecvate unei instituții muzeale de anvergură națională; târgurile nu respectă normele ISU și normele de protecție a patrimoniului, întreținând foc deschis (pentru grătar) lângă biserica de lemn, monument istoric de sec. XVIII; editarea unor publicații externe cu bugete supradimensionate față de bugetele publicațiilor interne; prin decizia managerului, specialiștii muzeului au pierdut dreptul de vot in Consiliul Științific; alterarea tipului de comunicare și identitate vizuală specific Muzeului; proiectul de management cu care dl. Virgil Nițulescu a câștigat acum 6 ani directoratul Muzeului nu a fost niciodată făcut public și nici adus la cunoștința membrilor Consiliului Științific sau membrilor Consiliului de Administrație”, precizează specialiștii MȚR, care îi cer premierului Dacian Cioloș să intervină „pentru revenirea la un management profesionist al uneia dintre cele mai importante instituții culturale ale României”.
În aceste condiții, Ministrul Culturii, Corina Șuteu, s-a deplasat, joi, la Muzeul Țăranului Român și a anunțat salariații că va trimite o comisie de control. Ministrul Corina Şuteu și secretarul de stat Oana Bogdan s-au întâlnit cu angajaţii muzeului, împărţiţi în două tabere: susţinătorii lui Virgil Niţulescu (directorul interimar al muzeului) şi contestatarii acestuia.
Ministerul Culturii a anunţat, pe 8 august, că nu va lua o decizie în privinţa ocupării funcţiei de manager al Muzeului Ţăranului Român decât după ancheta corpului de control al premierului Dacian Cioloş.