Avocații au cerut anularea interceptărilor realizate de Serviciul Român de Informații (SRI) în 25 de dosare instrumentate de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), în contextul deciziei Curții Constituționale cu privire la punerea în aplicare a mandatului de supraveghere tehnică, potrivit unor surse judiciare, citate de Mediafax.
În una dintre cauze, aflată pe rolul Tribunalului Bacău, „instanţa a respins ca nefondată cererea şi a procedat la soluţionarea în fond a cauzei”, au declarat surse judiciare pentru Mediafax.
Citește și: ÎCCJ a decis păstrarea de interceptări SRI într-un dosar DNA
Totodată, într-un dosar al DIICOT, aflat în faza de judecată din camera preliminară, s-au invocat excepţii legate de realizarea interceptărilor însă acestea s-au respins „s-a constatat legalitatea probelor invocate şi s-a dispus începerea judecăţii”.