În prima sa apariție publică de la încheierea mandatului de președinte, Traian Băsescu a ținut să îl avertizeze pe președintele Klaus Iohannis să „nu se bage în Ucraina”, unde situația este mult prea complicată și i-a sugerat acestuia să se concentreze asupra Moldovei, unde România ar avea „cheile” pentru a influența evoluțiile.
Dincolo de opiniile fostului președinte, întrebarea este dacă sub Klaus Iohannis, România se pregătește și este pregătită să joace un rol mai substanțial în criza ucraineană?
Supus unui tir de întrebări despre Elena Udrea, Traian Băsescu a avut o scurtă izbucnire în care a mărturisit că venise pregătit să vorbească despre Ucraina și Republica Moldova, semn că este a dorit să transmită un semnat public privind ceea ce, în mod evident, consideră o schimbare importantă de politică externă a României sub mandatul actualului președinte.
Băsescu a apreciat că Ucraina reprezintă cea mai gravă amenințare de securitate la adresa României și a susținut că situația de la granița de Est este mult prea complicată pentru România având în vedere că „țări cu o putere economică mult mai mare” nu sunt capabile să influențeze lucrurile în mod semnificativ. Concluzia lui Băsescu este că „Ucraina este o ciorbă în care nu ne putem băga”:
„România, decât să se gândească la vizite la Kiev, la cum să ne băgăm în Ucraina, mai bine se băga la Chişinău. Aveam chei pe care le ştiu cei care trebuie să le ştie, cu care puteam să ne aşezăm la masă alături de cele trei partide politice proeuropene. N-au fost folosite şi s-a ajuns aici”.
Referința la „vizitele la Kiev” este legată de întrevederea avută săptămâna trecută la Bruxelles de președintele Iohannis cu omologul său ucrainean, Petro Poroșenko, în care acesta l-a invitat să viziteze Kievul în scurt timp. iar Iohannis a acceptat. Ce îl nemulțumește însă pe fostul președinte?
Ce e drept, în timpul mandatului său, Băsescu s-a ținut departe de vizitele la Kiev chiar și atunci când liderii unor țări precum Germania sau Polonia deveniseră prezențe obișnuite în Piața Independenței (Maidan) din Kiev în timpul protestelor împotriva regimului lui Viktor Ianukovici. Băsescu pare să fi preferat un regim politic stabil la Kiev și nu și-a ascuns nemulțumirea pentru modul în care Germania, dar mai ales Polonia, și-au asumat rolul de lideri în criza ucraineană.
La scurtă vreme de la fuga lui Ianukovici la Moscova, Băsescu declara că „sunt dezamăgit de jocul de imagine făcut de foarte mulți lideri, miniștri ai statelor UE. Discuții cu Ianukovici, mers în Maidan, pupat în Maidan. A dat impresia ca nu prea știm ce vrem. Europenii trebuie să vină cu un plan concret de salvare economică a Ucrainei. În Moldova (…) ne-am atins obiectivele. Republica Moldova a primit votul în Parlament pentru liberalizarea vizelor. Polonia s-a ocupat de Ucraina, a fost principalul lor obiectiv în parteneriatul Estic. A fost prost gestionată relația cu Ucraina, îmi pare rău”.
„Impresia că nu știm ce vrem” era dată de un acord negociat de miniștrii de Externe ai Poloniei, Franței și Germaniei cu guvernul Ianukovici privind rezolvarea crizei și organizarea de alegeri anticipate care nu a fost în vigoare nici 24 de ore pentru că forțele populare l-au forțat pe autocratul ucrainean să fugă. Reproșul lui Băsescu părea să fie că europenii nici nu l-au salvat pe Ianukovici, nici nu au negociat o tranziție pașnică, rezultatul fiind destabilizarea Ucrainei cu sugstia implicării Rusiei.
De altfel, Băsescu a sugerat că o implicare mai mare a României în Ucraina a crește pericolul extinderii conflictului către granițele României. În acest context, el a declarat în interviul amintit că principalul obiectiv al României în Ucraina trebuie să fie cel de a preveni Rusia să devină din nou sub o formă sau alta vecina României, perspectivă mult prea apropiată după anexarea Crimeii. Băsescu pare să creadă că, pentru România este mai util ca Ucraina să rămână o zonă tampon între Rusia și granița de Est a NATO. De altfel, deși Traian Băsescu a condamnat ferm în timpul mandatului agresiunea Rusiei asupra Ucrainei și ocuparea prin forță a teritoriilor acestei țări de așa-zișii separatiști, el nu a negat niciodată că Rusia are interese legitime în Ucraina.
Fostul președinte pare să fi „mirosit” o schimbare calitativă în politica României față de Ucraina, pe care o vede confirmată în vizita plănuită a președintelui Iohannis la Kiev. Această invitație nu a venit însă din senin. La începutul anului, ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, l-a sunat din proprie inițiativă pe omologul său ucrainean, Pavlo Klimkin.
Potrivit comunicatului MAE, „Cei doi miniştri au avut un schimb de vederi asupra evoluţiilor privind Ucraina, în contextul crizei din sud-estul ţării şi al negocierilor în curs în formatul „Normandia”, precum şi asupra contactelor şi agendei de cooperare bilaterală din acest an. Ministrul român al afacerilor externe a evidenţiat sprijinul consecvent al României pentru independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei, exprimând susţinerea României pentru regimul de sancţiuni al UE. (…) Bogdan Aurescu a exprimat interesul părţii române, împărtăşit cu deschidere de omologul ucrainean, pentru perfectarea în acest an a unui calendar substanţial de contacte politice bilaterale, reiterând invitația ca omologul ucrainean să efectueze o vizită la București la începutul anului în curs; invitaţia a fost acceptată de către ministrul Klimkin. Ministrul Bogdan Aurescu a evocat disponibilitatea părţii române de a asista Ucraina în procesul de reformă conform standardelor europene, în aplicarea Acordului de Asociere UE-Ucraina, pe care România l-a ratificat la 3 iulie 2014, fiind primul stat membru UE care a îndeplinit această procedură. Totodată, a evocat în acest context aşteptările la nivelul Uniunii Europene cu privire la progresele în domeniul programului de reforme asumat de Guvernul Ucrainei.”
De atunci, lucrurile au mers în direcția planificată pentru că au avut loc mai multe consultări bilaterale regulate iar ieri ministrul Klimkin s-a aflat în vizită la București. Sub Iohannis, România se pregătește să joace un rol mai vizibil decât a făcut-o sub Băsescu în Ucraina, rol pe care Polonia nu mai mare dispusă să îl joace sub noul premier, Ewa Kopacz, care declara în octombrie că Polonia se concentra mai mult asupra propriei securități naționale și mai puțin asupra sprijinirii Ucrainei.
Întrebarea este dacă România are și mijloacele să își asume un asemenea rol. Potrivit unor surse familiare cu contextul diplomatic ucrainean, poziția lui Băsescu față de Ucraina a fost primită cu dezaprobare de partenerii occidentali ai României, care l-ar fi dorit mai implicat în întreaga regiune, nu numai în Moldova.
Pe de altă parte, au notat aceleași surse, Băsescu a avut perfectă dreptate când a notat șansa pierdută de Iohannis de a-și exercita influența diplomatică la Chișinău, unde este pe cale să fie învestit un favorit îndoielnic al lui Vlad Filat, Chiril Gaburici, care, din foarte multe puncte de vedere, este un fel de Sebastian Ghiță moldovean.
