Șeful statului, Klaus Iohannis, a reacționat, marți dimineața, pe contul său de Twitter, după explozia de la finalul unui concert al artistei americane Ariana Grande, de pe Manchester Arena, soldat cu moartea a 22 de persoane, între care și copii, și rănirea altor 59.
Într-un mesaj în limba engleză postat pe Twitter, președintele României a scris că „este furios și întristat de teribilele vești din Manchester”. „Gândurile noastre se îndreaptă spre victime și spre apropiații lor. Suntem solidari cu UK”.
Și șeful PSD și președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a condamnat atacul: „Condamn cu fermitate atentatul de pe Manchester Arena! Sunt alături de victimile și familiile lor și sper din tot sufletul ca printre cei răniți să nu fie și români! #prayformanchester”, a scris el, marți dimineața, pe Facebook.
Participanții la concertul Arianei Grande, de pe Manchester Arena, care au reușit să părăsească sala de concerte în siguranță, după ce o explozie a cauzat moartea a 22 de persoane și rănirea a 59, au povestit, pentru publicațiile internaționale, cum zgomotul puternic a stârnit panică printre persoanele din interiorul arenei, care au început să fugă, să țipe și să se calce în picioare.
La rândul său, premierul Sorin Grindeanu a scris, pe pagina sa de Facebook, marți dimineața: „Toate gândurile noastre se îndreaptă către familiile celor care și-au pierdut viața și către cei răniți în urma exploziei din Manchester. Ambadasa României la Londra e în permanentă legătură cu autoritățile britanice, pentru a afla dacă sunt români printre victime. Numărul de urgență al misiunii diplomatice este 0044 7738716335.”
22 de persoane au murit și 59 au fost rănite, luni seara, după ce o bombă a explodat pe Manchester Arena, la finalul concertului cântăreței americane Ariana Grande. Poliția din Manchester a precziat, marți dimineața, că atacatorul este un bărbat care a acționat singur și care ar fi folosit un dispozitiv exploziv improvizat. El și-ar fi pierdut viața în atentat.