4.3 C
București
duminică, 29 decembrie 2024
AcasăSportProiectul AEP privind votul prin corespondenţă, însușit de Comisia de Cod electoral

Proiectul AEP privind votul prin corespondenţă, însușit de Comisia de Cod electoral

Comisia de Cod electoral şi-a asumat marţi, în unanimitate, proiectul privind votul prin corespondenţă elaborat de Autoritatea Electorală Permanentă, acesta urmând să intre miercuri în dezbaterea Senatului. Proiectul AEP prevede că alegătorii cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate care doresc să-şi exercite dreptul de vot prin corespondenţă la alegerile parlamentare, prezidenţiale sau europarlamentare se pot înscrie în Registrul electoral cu opţiunea pentru acest tip de vot, relatează Mediafax.

Perioadele de înscriere în Registrul electoral cu opțiunea pentru votul prin corespondență sunt următoarele: la alegerile parlamentare la termen şi prezidenţiale – între 1 martie şi 30 iunie din anul în care au loc alegeri; la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European – între data de 30 noiembrie a anului anterior anului în care are loc scrutinul şi data de 1 februarie a anului în care au loc alegerile pentru PE.

Înscrierea în Registrul electoral cu opţiunea pentru votul prin corespondenţă este valabilă numai pentru scrutinul pentru care s-a solicitat înscrierea.

Potrivit proiectului, în termen de 5 zile de la data începerii perioadei electorale, Autoritatea Electorală Permanentă întocmeşte şi tipăreşte listele electorale din străinătate pentru votul prin corespondență, pe baza datelor şi informaţiilor din Registrul electoral. Acestea cuprind alegătorii, ordonaţi alfabetic pe state, care au solicitat transmiterea documentelor necesare votării la adresa de domiciliu sau reședință din străinătate.

Documentele necesare exercitării dreptului de vot prin corespondenţă care sunt transmise alegătorului sunt următoarele: un plic exterior prevăzut cu elemente de siguranţă care să asigure sigilarea acestuia, în care vor fi introduse plicul interior şi certificatul de alegător; un plic interior prevăzut cu elemente de siguranţă care să asigure sigilarea acestuia, în care vor fi introduse opţiunea sau opţiunile de vot; certificatul de alegător; instrucţiuni privind exercitarea dreptului de vot.

Plicurile exterioare trebuie expediate de alegători cu suficient timp înaintea datei votării, pentru a asigura livrarea acestora până cu 3 zile înaintea datei votării, inclusiv, la sediul biroului electoral de circumscripţie pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării.

Cele mai citite

Escrocherie turistică în Satu Mare: Treizeci de turiști păgubiți

Grupul a formulat o plângere penală colectivă, depusă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare Treizeci de persoane, inclusiv doi minori, care au plătit...

Escrocherie turistică în Satu Mare: Treizeci de turiști păgubiți

Grupul a formulat o plângere penală colectivă, depusă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare Treizeci de persoane, inclusiv doi minori, care au plătit...

Pompierii și specialiștii IT, în topul încrederii românilor. Politicienii și jurnaliștii, pe ultimele locuri (sondaj IRES)

Sondajul a fost realizat pe un eșantion de aproape o mie de persoane, prin metoda CATI Pompierii și specialiștii IT sunt profesiile în care românii...
Ultima oră
Pe aceeași temă