17.5 C
București
joi, 19 septembrie 2024
AcasăSportPrefectul de Harghita verifică dacă în administrație se folosesc limba română și...

Prefectul de Harghita verifică dacă în administrație se folosesc limba română și cea maghiară în conformitate cu legea

Prefectul Harghitei verifică dacă folosirea în administraţie a limbii române şi a celei materne, în cazul cetăţenilor aparţinând unei minorităţi naţionale, se face cu respectarea legii, relatează Agerpres.

Adrian Jean Andrei a trimis vineri o circulară tuturor primarilor din judeţ în care le solicită ca în termen de 30 zile să comunice Instituţiei Prefectului dacă ordinea de zi a şedinţelor Consiliului Local este adusă la cunoştinţa publică atât în limba română, cât şi în limba minorităţii naţionale, acolo unde este cazul, potrivit legii. 

De asemenea, prefectul a mai cerut să i se comunice şi dacă şedinţele consiliului local se desfăşoară în limba maternă, acolo unde o treime dintre consilieri aparţin minorităţilor naţionale, respectiv dacă este asigurată traducerea în limba română, precum şi dacă în cadrul ceremoniilor oficiale organizate de autorităţile administraţiei publice locale se utilizează, pe lângă limba oficială a statului, şi limba maternă. 

Reprezentantul Guvernului în teritoriu le-a mai cerut primarilor, printre altele, să îl informeze dacă tăbliţele indicatoare de la intrarea şi ieşirea din localităţi sunt inscripţionate conform prevederilor legale, precum şi tăbliţele cu denumirea autorităţilor administraţiei publice locale sau a instituţiilor de sub autoritatea acestora. 

O altă solicitare a prefectului vizează respectarea legii privind traducerea documentelor, dar şi funcţionarea Compartimentului cu atribuţii privind relaţiile publice. 

Primarii au la dispoziţie 30 de zile să îl informeze pe prefect în legătură cu aceste aspecte şi să pună în aplicare prevederile legale, acolo unde acest lucru nu s-a întâmplat, în caz contrar fiind pasibili de amenzi sau chiar de procese în instanţă. 

‘În caz de neconformare şi de nerespectare a dispoziţiilor legale, reprezentanţii autorităţilor publice locale sunt pasibili de sancţiuni contravenţionale iar, în cazurile în care se impune, prefectul îi va acţiona şi în instanţă pe cei care nu respectă legea. Sunt convins că maturitatea şi experienţa în administraţia publică a edililor îşi vor pune amprenta pe luarea măsurilor legale în această problematică’, a declarat Adrian Jean Andrei. 

Cele mai citite

Amnistia fiscală stârnește suspiciuni din cauza grabei și lipsei de comunicare, avertizează experții

Amnistia fiscală recent adoptată de guvern continuă să ridice semne de întrebare, în special din cauza grabei cu care a fost aprobată și a...

400 de dosare de daună au fost avizate, în urma inundațiilor din Moldova și Dobrogea

64% dintre aceste dosare de daună sunt pentru județul Galați Peste 82% dintre aceste daune au fost notificate în baza asigurărilor de locuințe. Diferența o...

Ședință de urgență la Parlament, pentru o lege cu dedicație pentru președinte

Paradoxal : Iohannis va trebui să promulge o lege făcută pentru el Partidul Național Liberal a depus, în Parlament, un proiect care modifică legea electorală. PNL...
Ultima oră
Pe aceeași temă