Victor Ponta, premierul României, a declarat, marţi, la plecarea de la sediul PSD unde a avut loc şedinţa Coaliţiei, că poziţia expimată de preşedintele Iohannis legată de primirea refugiaţilor în România este foarte "clară", respectiv statul român poate primi maximum 1780 de imigranţi.
"Poziţa exprimată ieri de preşedintele Iohannis este poziţia statului român adoptată în baza consultărilor cu instituţiile, adică cu Guvernul, cu celelalte instituţii şi domnul Iohannis v-a spus foarte clar, maxim 1780. Eu v-am dat detaliul tehnic că deja vreo 200 de locuri sunt ocupate, mai mult de atât nu putem acum. Dacă se va pune la un moment dat problema, o să discutăm şi o să vă informăm, dar ceea ce a precizat ieri (luni n.r.) preşedintele cred că e foarte clar pentru toată lumea", a precizat Ponta, adăugând că nu poate fi de acord cu <<cote obligatorii>> care depăşesc posibilităţile reale ale statului român", a declarat Ponta.
"Ne pregătim şi informăm CSAT cu toate datele" a răspuns premierul întrebat fiind de jurnalişti despre existenţa unui ordin dat de ministerului Educaţiei pentru a fi căutate locuri de cazare în cămine studenţeşti pentru refugiaţi.
Preşedintele Klaus Iohannis a precizat luni că spune că România nu poate primi mai mult de 1.785 de refugiaţi, cifrele prezentate de ”diverse gazete” fiind ”speculaţii jurnalistice".