Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat, referindu-se la ancheta DNA care vizează, printre alții, pe vicepremierul Sevil Shhaideh și fostul ministru al Mediului Rovana Plumb, că sunt două colege "prețioase", pe care le respectă, potrivit Agerpres.
"Nu aș vrea să comentez acest lucru, sunt un om stăpânit de moment, sunt în acest cadru extraordinar pe care trebuie să îl înțelegem ca atare. (…) Nu cunosc situația, nici nu vreau să mă pronunț. Ambele sunt colege cu mine și sunt colege prețioase, pe care eu le respect, motiv pentru care îngăduiți-mi să nu fac comentarii pe această temă", a spus Daea.
Întrebat dacă Shhaideh ar trebui să demisioneze, ministrul a refuzat să comenteze.
Vicepremierul Sevil Shhaideh, la data faptelor secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP), este urmărită penal de procurorii DNA pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit într-un dosar referitor la trecerea ilegală a unei părți din Insula Belina și Brațul Pavel în administrarea CJ Teleorman.
De asemenea, în același dosar, procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, a cerut sesizarea Camerei Deputaților pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de Rovana Plumb, fost ministru al Mediului și Schimbărilor Climatice la data faptei, în legătură cu săvârșirea complicității la abuz în serviciu.
Ministrul Agriculturii a participat, la Valea Călugărească, la deschiderea celei de-a XVI-a ediții a Sărbătorii Vinului.