Camera Deputaților a votat, ieri, un proiect de lege care sporește imunitatea judecătorilor Curții Constituționale (CCR). Au fost 178 voturi „pentru”, doar 38 ”împotrivă” și 51 abțineri. Astfel, membrii CCR nu pot fi urmăriţi penal, reţinuţi, arestaţi, percheziţionaţi sau trimişi în judecată penală decât cu încuviinţarea a două treimi din numărul colegilor lor. Este o formulă care îngreunează în mod semnificativ ridicarea imunității judecătorilor constituționaliști.
În prezent, cei care încuviințează urmărirea penală, reținerea sau arestarea sunt instituțiile care au propus respectivul judecător în funcție – Camera Deputaților, Senatul sau Președintele Romaniei. Prin noua lege, decizia este mutată la colegii celui acuzat. Pe de altă parte, se introduce necesitatea aprobării și pentru urmărirea penală, care nu exista în vechea lege. Mai mult, pentru aprobarea cererii trimise de procurorul general vor fi necesare două treimi din voturi, adică șase din nouă, majoritate dificil de obținut. De asemenea, a fost votat un amendament propus de fostul ministru al Justiției, Florin Iordache (PSD), potrivit căruia judecătorii CCR vor beneficia de pensii de serviciu (80% din indemnizația de încadrare) și de pașaport diplomatic. Proiectul inițiat de deputatul Adnagi Slavoliub (Uniunea Sârbilor din România) va ajunge la Senat, for decizional.
Blocarea confiscării finanțărilor ilegale
Același Florin Iordache a depus o serie de amendamente la legea finanțării partidelor politice, aflată în dezbaterea Camerei Deputaților. Deputatul PSD propune abrogarea articolului care prevede că, în cazul nerespectării prevederilor din lege privind limita şi provenienţa contribuţiilor pentru campania electorală, indiferent că sunt venituri proprii, donaţii sau împrumuturi, acestea se confiscă şi se fac venit la bugetul de stat.
În acest fel, s-ar anula confiscarea sumelor folosite ilegal de partide la alegeri sau referendumuri. Un alt amendament depus de către Florin Iordache este abrogarea articolului care statuează că, pentru contravenţiile la finanţarea partidelor „contravenientul varsă la bugetul de stat sumele de bani şi/sau contravaloarea în bani a bunurilor şi serviciilor care au constituit obiectul contravenţiei, pe baza hotărârii Autorităţii Electorale Permanente. Mai multe ONG-uri au transmis public solicitarea ca deputații să respingă aceste modificări care „pun partidele politice mai presus de lege”, întrucât ”ar reduce semnificativ corectitudinea procesului electoral”.
Dispută pe legea grațierii
Comisia juridică a Senatului a început în același timp dezbaterile pe marginea legii grațierii. Președintele Comisiei juridice, Șerban Nicolae (PSD), a depus o serie de amendamente la acest act normativ. Acestea ar avea ca efect grațierea unor fapte de corupţie precum luare şi dare de mită, trafic de influenţă şi abuz în serviciu.
Printre beneficiarii amendamentelor s-ar număra președintele PSD, Liviu Dragnea, judecat în dosarul „Bombonica” pentru instigare la abuz în serviciu (108.000 de lei) şi fals intelectual, ambele infracţiuni pentru care se aplică graţierea propusă de Şerban Nicolae. Liviu Dragnea a afirmat că nu susține amendamentele lui Șerban Nicolae, iar acesta a spus că este dispus să le retragă, dar nu a făcut-o.
La dezbaterile de ieri, Șerban Nicolae a invocat faptul că legea nu ar avea ca efect salvarea unui număr mare de persoane, în total 862, afectând cel mult 75 de persoane acuzate de abuz în serviciu sau 38 pentru dare de mită. Șerban Nicolae a făcut o serie de ironii legate de propriile amendamente prin care s-ar grația și faptele de corupție, spunând, de exemplu, despre cei condamnați pentru abuz în serviciu că sunt niște „bestii cu chip uman”.
De cealaltă parte a baricadei, Alina Gorghiu (PNL) a criticat lipsa unei statistici oficiale, însușită de Ministerul Justiției, care să fie analizată în cadrul dezbaterilor. Decizia va fi luată săptămâna viitoare.