3.7 C
București
duminică, 29 decembrie 2024
AcasăSportMugur Isărescu: Ar fi o EROARE să adoptăm măsuri cu consecinţe TEMPORARE

Mugur Isărescu: Ar fi o EROARE să adoptăm măsuri cu consecinţe TEMPORARE

Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României, a declarat, miercuri, că misiunea viitoare a politicilor economice este de a păstra echilibrele macro restabilite cu greu după apariţia crizei, fiind o eroare să ignori lecţiile acesteia şi să cedezi tentaţiei de a alege măsuri cu consecinţe temporare în detrimentul dezvoltării pe termen lung, a declarat guvernatorul BNR.

CITEŞTE ŞI  Preşedintele Iohannis critică dur CODUL FISCAL:”Nu ne permitem experimente economice”

Guvernatorul şi-a exprimat astfel, din nou, poziţia faţă de adoptarea măsurilor de relaxare fiscală prevăzute în Codul Fiscal şi cel de Procedură Fiscală, atrăgând atenţia asupra dezechilibrelor care ar putea apărea pe termen lung. Din această perspectivă, consider că principalul activ ce se impune a fi valorificat este stabilitatea macroeconomică. Ne bazăm pe convingerea că o creştere economică durabilă, obiectiv pe care îl urmărim cu toţii, nu este posibilă ca politicile economice să ducă la păstrarea echilibrelor macroeconomice. Criza financiară şi criza economică din alte ţări, precum şi experienţa noastră din ultimii ani reprezintă cele mai bune argumente în acest sens„, a precizat guvernatorul.

CITEŞTE ŞI  Klaus Iohannis, despre aderarea la EURO: O ancoră pentru disciplină

Isărescu este de părere că „dacă perioada ajustărilor macroeconomice pare să se fi încheiat pentru România, misiunea viitoare a politicilor economice este aceea de a păstra echilibrele restaurate cu atâta trudă, de a da dovadă de prudenţă şi măsură în deciziile viitoare, deplasând totodată accentul spre reforme structurale de natură să împiedice potenţialul de creştere a economiei româneşti. Ar fi o eroare să ignorăm lecţiile crizei internaţionale şi experienţele noastre, cedând tentaţiei de a opta pentru măsuri cu consecinţe temporare în detrimentul dezvoltării pe termen lung„, a declarat Isărescu.

Guvenratorul BNR a amintit că acum că nu există substitut la politicile macroeconomice echilibrate corect implementate şi corect explicate. Această perspectivă pe termen lung impune ca în centrul politicilor economice să se afle numai managementul cererii agregate, dar şi obiectivele stabilităţii macroeconomice, să se afle de asemenea dezvoltarea durabilă şi dezvoltarea competitivităţii economiei româneşti„, a spus şeful băncii centrale.

 

 

Cele mai citite

Darius Olaru, transfer surpriză! FCSB tentată să accepte oferta de 5 milioane de euro de la FC Dallas

Darius Olaru, unul dintre cei mai valoroși jucători din SuperLiga României, este aproape de transferul carierei. Mijlocașul de la FCSB, care a atras atenția...

Darius Olaru, transfer surpriză! FCSB tentată să accepte oferta de 5 milioane de euro de la FC Dallas

Darius Olaru, unul dintre cei mai valoroși jucători din SuperLiga României, este aproape de transferul carierei. Mijlocașul de la FCSB, care a atras atenția...

Noapte spectaculoasă în NBA! Irving și Brunson au strălucit, Oklahoma City Thunder continuă seria victoriilor

Noaptea de sâmbătă spre duminică a adus spectacol în NBA, cu meciuri pline de dramatism și prestații individuale remarcabile. Oklahoma City Thunder își prelungește...
Ultima oră
Pe aceeași temă