5.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSportMinistrul Justiției vrea ca în cel mult o lună și jumătate să...

Ministrul Justiției vrea ca în cel mult o lună și jumătate să prezinte Guvernului un proiect de lege pentru punerea în acord a legislației penale cu deciziile CCR: Alte state moderne au momente în care legiuitorul vine cu o lege de grațiere sau amnistie

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, susține că în cel mult o lună și jumătate va prezenta Guvernului un proiect de lege care va fi trimis spre dezbatere în Parlament pentru punerea în acord a legislației penale cu deciziile Curții Constituționale.

”Ca orizont de timp, chiar ieri vorbeam cu colegii mei de la Ministerul Justiţiei, intenţionăm ca în maxim o lună, o lună şi jumătate, să prezentăm Guvernului un draft, un proiect de lege care să fie însuşit de către Guvern şi să fie trimis Parlamentului spre dezbatere. Cu alte cuvinte, există obligaţie pe de o parte şi dezbatere parlamentară, pe de altă parte, excluzând ideea Ordonanţei de Urgenţă”, a declarat, vineri, ministrul Justiţiei  într-un interviu acordat Radio Iași.

Tudorel Toader a precizat că legislația este „opera legiuitorului”, iar punerea de acord a legislaţiei „apare ca o necesitate obiectivă, adică nu mai este o problemă de apreciere”. Mai mult, întrebat dacă va mai exista un prag în privinţa abuzului în serviciu, precum cel de 200.000 de lei din OUG13, ministrul Justiției a răspuns: 

„Decizia Curţii Constituţionale are un dispozitiv şi multe considerente. Ce spune dispozitivul deciziei? Că un funcţionar public va răspunde pentru neglijenţă în serviciu atunci când i se va reproşa neîndeplinirea unei obligaţii de serviciu, dar obligaţie de rang legal, adică prevăzută într-o lege organică ordinară, Ordonanţă de Urgenţă sau Ordonaţă simplă sau când i se va imputa neîndeplinirea respectivei obligaţii. (…) Legiuitorul trebuie să stabilească un prag minim, sub care răspunderea e disciplinară, peste care răspunderea poate fi de natură penală”.

Ministrul Tudorel Toader a mai spus că în multe state moderne există momente în care legiuitorul penal național vine cu o lege de grațiere sau de amnistie pentru unele persoane.

„Dacă ne uităm în legislaţiile altor state moderne există momente în care legiuitorul penal naţional vine cu o lege de graţiere sau de amnistie. Am văzut cu toţii inclusiv faptul că instanţa europeană, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, spune statului român că poate apela la actul de clemenţă – graţierea/amnistie – dând ca exemple alte state, în speţă Italia, care au apelat la iertarea de pedeapsă respectiv iertarea de tragere la răspundere penală, repet, graţiere sau amnistie. Aşadar, din moment ce în Codul Penal avem aceste instituţii juridice penale, evident graţierea şi amnistia, ele nu sunt acolo doar de dragul de a fi descrise şi sunt acolo ca instituţii, repet, pentru ca legiuitorul în politica lui penală să le poată folosi la un moment dat… Dacă legiuitorul apreciază că este oportună pentru politica penală, pentru societate, pentru evoluţia relaţiilor sociale, că este oportun un act de clemenţă, în mod evident îl poate folosi cu o singură condiţie: să respecte exigenţele constituţionale”, a mai afirmat ministrul Justiţiei.

Ministrul Justiţiei a mai declarat că CCR a arătat că ”există un conflict juridic de natură constituţională între DNA şi Guvernul României, conflict ce a fost generat de ancheta procurorilor privind oportunitatea, legalitatea, circumstanţele împrejurările adoptării Ordonaţei de Urgenţă nr. 13”.

„Decizia (cea a CCR – n.r.) este una frumoasă, una de principiu care trage o linie privind competenţele autorităţilor statului, care delimitează ceva privind puterile statului, competenţele puterilor statului – procurorul să rămână în anchetă penală cu fapte – infracţiuni, iar Guvernul are libertatea să legifereze în acord cu 115 alineatul 2 din Constituţie”, a afirmat ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.

 

 

 

Cele mai citite

Cererea ridicată și oferta limitată alimentează scumpirile locuințelor. Cât ar putea ajunge să coste un metru pătrat

Prețurile medii ale apartamentelor, atât vechi, cât și noi, au crescut semnificativ în septembrie, marcând o majorare de 15% față de aceeași perioadă a...

Cozi uriașe la vulcanizări, chiar și noaptea. Șoferii așteaptă ore întregi pentru schimbarea cauciucurilor

Prima zăpadă și teama de amenzi i-au adus pe șoferi în număr mare la vulcanizări, unde s-au format cozi de sute de metri. La...

Furtuna Bert a alertat autoritățile din Regatul Unit şi Irlanda

Sosirea furtunii Bert a pus în alertă autorităţile din Regatul Unit şi Irlanda din cauza ploilor abundente, vântului şi căderilor de zăpadă aduse de...
Ultima oră
Pe aceeași temă