Șefa Direcției Naționale Anticorupție , Laura Codruța Kovesi, a negat, într-un interviu pentru ziare.com, acuzațiile lansate de fostul deputat Sebastian Ghiță, precizând că nu este ofițer acoperit al unui serviciu secret dintr-o țară parteneră.
„Nu. Nu. Exclus. Aceste afirmații mi se par foarte grave, total mincinoase. Nu este adevărat”, a spus Kovesi.
Ea a mai fost întrebată și de emailul „cucuveaua mov”, pe care l-a catalogat, de asemenea, ca fiind mincinos. Iar despre faptul că Sebastian Ghiță cunoștea seriile banilor folosiți în dosarul SOV, ea a precizat că este normal ca Ghiță să le cunoască, pentru că el era denunțător.
„Nu știu cine e cucuveaua mov. Nu am folosit niciodată un astfel de e-mail. Colegii mei care au legătură cu presa întotdeauna au avut adresa de mail afișată pe site-ul instituției. E un mail public, poate fi luat de oricine și folosit. Referitor la banii folosiți în acel dosar al lui SOV, ei au fost puși la dispoziție de denunțător, adică Sebastian Ghiță. Deci e firesc să cunoască seriile bancnotelor. Este un dosar finalizat în urmă cu mai mulți ani, în care există deja o condamnare definitivă. Multe informații sunt deja publice, tot ce s-a lucrat în dosar a fost verificat de judecători diferiți din complete diferite”
Șefa DNA a mai precizat un lucru care ar fi fost manipulat de către Sebastian Ghiță, și anume factura prezentată ca fiind cea pentru deplasarea celor doi la Cluj.
„Vorbeam de manipulare, poze editate și poze trucate. V-aș mai da un exemplu. A fost prezentată o factură referitoare la deplasarea făcută la Cluj pentru a se „rezolva”, pun între ghimele pentru că nu poate fi adevărat, cercetarea mea în cazul de plagiat în 2012. Vă rog să vă uitați pe factură jos. Comanda pentru factură a fost făcută în 2009, iar plata în 2012.
Cum e făcută în 2009 o comandă pentru un avion privat, știind că în 2012 Codruța Kovesi va fi investigată pentru plagiat? Este din nou tehnică de maniplare și îmbinare a unor chestiuni adevărate cu minciuni. Poate factura e adevărată, dar este folosită în alt context.
Referitor la afirmațiile inculpatului, s-a dat deja o soluție la PG în care ele au fost verificate. Cu privire la restul afirmațiilor, eu am sesizat CSM atât pentru emisiunile de la începutul lui ianuarie, cât și pentru cele din ultimele zle. Dimineață am sesizat CSM cu privire la afirmațiile din emisiunea de ieri, ieri cu privire la cele din emisiunea de alaltăieri. Am sesizat CNA.”, a mai spus șefa DNA.