30 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSportFOTO. Klaus Iohannis va participa la ceremoniile de la Timişoara dedicate împlinirii...

FOTO. Klaus Iohannis va participa la ceremoniile de la Timişoara dedicate împlinirii a 25 de ani de la Revoluție

"Așa cum am promis, pe 16 decembrie voi lua parte, la Timișoara, la ceremoniile dedicate împlinirii a 25 de ani de la Revoluția din 1989. Nu e simbol mai puternic și nici dată mai intensă: pe 16 decembrie aș vrea să fim cât mai mulți acolo și să ne amintim de eroii noștri de la Timișoara și de faptul că anul acesta se împlinește un sfert de veac de când ei nu mai sunt", a scris Iohannis pe contul său de Facebook.

"Vreau ca acest moment să fie un legământ că tot ceea ce am câștigat în decembrie 1989 nu vom pierde niciodată!", a mai scris preşedintele ales pe contul său de socializare.

Potrivit reprezentanților Primăriei Timişoara, manifestările dedicate împlinirii a 25 de ani de la Revoluţia din 1989 vor începe în 16 decembrie, la ora 9.00, cu o vizită la Penitenciarul din Timişoara, care va găzdui şi o expoziţie de fotografie, iar de la ora 12.30 va avea loc o expoziţie cu tema "Revoluţia din 1989", la Opera Naţională Română, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Tot în 16 decembrie, de la ora 15.00, se va desfășura şedinţa festivă a Consiliului Local Timişoara, la Opera Naţională din oraş, ocazie cu care zeci de revoluţionari vor primi titul de Cetăţean de onoare al municipiului Timişoara.

În continuare, de la ora 17.00, va avea loc evenimentul "In memoriam traseul Revoluţiei". Este vorba de o procesiune cu torţe şi lumânări care va porni din locul unde a început Revoluţia, în Piaţa Sfânta Maria, și va ajunge la Catedrală, unde participanţii vor depune lumânări şi candele în memoria tinerilor ucişi pe treptele bisericii în urmă cu 25 de ani. O oră mai târziu, tot pe treptele Catedralei, corul Contrast al Operei Române din Timişoara va interpreta piese pentru eroii-martir şi va avea loc un moment de reculegere. La ora 19.00, la Opera Naţională Română din Timişoara va avea loc un concert de colinde susţinut de Corul Naţional de Cameră Madrigal, iar de la ora 20.00 în Piaţa Victoriei vor fi aprinse candele care apoi vor fi aşezate în formă de cruce pe platoul din faţa Operei.

În 17 decembrie, va fi zi de doliu la Timişoara, toate instituţiile urmând a coborî drapelul României în bernă.

În această zi, evenimentele dedicate Revoluţiei vor începe la ora 10.00, cu o slujbă de pomenire a eroilor martiri care va avea loc la Catedrala Mitropolitană, apoi la Biserica Martirilor. De la ora 14.00, va avea loc slujba de pomenire a eroilor martiri şi parastasul la Cimitirul Eroilor, iar la ora 17.17 va avea loc lansarea unei cărţi dedicate Revoluţiei, în Sala de Consiliu a Primăriei Timişoara. De la ora 19.00, va avea loc un moment de reculegere cu lumânări, în memoria eroilor martiri, pe treptele Catedralei.

Manifestările vor continua în 18 decembrie, de la ora 18.30, când pe scarile din faţa Catedralei Mitropolitane din Timişoara va avea loc un concert de colinde susţinut de Corul Teologic din Timişoara. De asemenea, în 19 decembrie, programul dedicat Revoluţiei de la Timişoara va conţine un simpozion, proiecţii de film şi un concert, iar la Filarmonica "Banatul" va rula filmul "Recviem pentru Dominic" şi va avea loc Concertul Requiem în Re Minor de Wolfgang Amadeus Mozart, ambele urmând a fi proiectate pe ecrane amplasate în Piaţa Victoriei.

În 20 decembrie, mai mulţi timişoreni vor pleca spre Bucureşti, pelerinajul fiind intitulat "Pe urmele cenuşii eroilor-martiri timişoreni dispăruţi în Revoluţie". Participanţii la pelerinaj vor depune coroane în Piaţa Universităţii din Capitală, la monumentul din Piaţa Revoluţiei, la Crematoriul "Cenuşa", la Cimitirul Eroilor şi la "Biserica suspendată" din Popeşti-Leordeni, unde va fi oficiată o slujbă de pomenire lângă gura de canal Castaforum, locul în care s-a aruncat cenuşa eroilor martiri timişoreni dispăruţi la Revoluţia de la Timişoara.

Seara, de la ora 19.00, pe scena amplasată în Piaţa Victoriei, în faţa Operei din Timişoara, va avea loc un concert rock dedicat Revoluţiei. Vor urca pe scenă Pro Musica, Phoenix, precum şi trupele sârbeşti RibljaČorba şi Bajaga i Instruktori, mai scrie Mediafax.

Cele mai citite

Pledoaria lui Petre Mihai Băcanu pentru curaj

Astăzi, în Aula Bibliotecii Academiei Române, ora 12:00, Petre Mihai Băcanu va răspunde cititorilor săi dacă a meritat să facă pușcărie pentru un popor...

Dorin Recean, premierul Republicii Moldova: Azi am trecut într-o nouă etapă

Uniunea Europeană a deschis oficial negocierile de aderare cu Republica Moldova. Premierul Dorin Recean: Azi am trecut într-o nouă etapă, care ne apropie semnificativ de...

Pledoaria lui Petre Mihai Băcanu pentru curaj

Astăzi, în Aula Bibliotecii Academiei Române, ora 12:00, Petre Mihai Băcanu va răspunde cititorilor săi dacă a meritat să facă pușcărie pentru un popor...
Ultima oră
Pe aceeași temă