Opera Naţională Română din Iaşi aniversează, joi, 60 de ani de la înfiinţare, iar cu ocazia acestui eveniment, preşedintele României, Klaus Iohannis, a transmis un mesaj în care a subliniat importanţa acestei insituţii de cultură.
"Adresez sincere felicitări Operei Naționale Române din Iași 60 cu ocazia aniversării a 60 de ani de la înființare, prilej de bucurie și de bilanț în activitatea uneia dintre cele mai prestigioase instituții culturale din România", spune președintele în mesaj.
El arată că opera ieșeană, continuatoare a tradiției muzicale românești, simbol al vieții culturale din Iași, s-a bucurat de la înființarea sa, la 1 ianuarie 1956, de prezența unor mari artiști care i-au conturat identitatea în spațiul liric românesc și i-au dat anvergură prin spectacolele montate, precizează Agerpres.
"Doresc Operei Naționale din Iași un viitor pe măsura aspirațiilor înalte ale corpului artistic, ale publicului iubitor și cunoscător de muzică și, în egală măsură, la înălțimea culturii românești pe care o servește, cu talent și dăruire", transmite șeful statului.