2.1 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăSportIon Ţiriac spune că s-a dus și la Ponta ca să obţină...

Ion Ţiriac spune că s-a dus și la Ponta ca să obţină fonduri europene. Ce răspuns BIZAR i-a dat premierul

Ion Ţiriac a declarat, vineri, că nu este ajutat de autorități să obțină fonduri europene pentru diverse investiții şi susţine că a fost inclusiv la premierul Victor Ponta care i-ar fi spus că funcționarii care se ocupă cu accesarea banilor europeni "le este frică de DNA".

"Şi atunci am zis să bat la uşă, cui să bat, domnului prim-ministru. M-a primit a doua zi când a venit din Turcia, nici nu ştiam că are probleme. Şi i-am spus: «Domnule prim-ministru, nu vă supăraţi, daţi-mi pe cineva de la dumneavoastră să mă duc la fonduri europene. Pentru că, dacă îmi dă nişte bani, în loc să fac unul, fac trei. Promit că nu le duc la Monte Carlo, le las aici». Şi el zice tristeţea pe care o avem astăzi: «Domnule Ţiriac, nu am pe cine. Le e frică la toţi. Le e frică să spună şi da şi nu şi să sufle, pentru că îi duce la DNA». Şi atunci vă întreb ce fel de societate este asta şi unde ne ducem?", a declarat Ion Ţiriac.

Ţiriac a mai spus că autorităţile nu i-au pus încă la dispoziţie un teren pentru a construi un patinoar, investiție proprie, astfel încât a decis să-l facă pe un teren pe care el îl deţine la Otopeni. "Mi-e greu mie în ţara asta să fac ceva poentru sport, fără să cer nimic. Absolut nimic, numai puţină lipsă de birocraţie. Am promis un patinoar, am pus cele două milioane deoparte la Fundaţia Olimpică. De doi ani mă chinuiesc să găsesc ăia 3.000 de metri pătraţi. Toată lumea e foarte amabilă, numai că la sfârşitul zilei nu se poate. Atunci am zis că nu mă mai interesează niciun primar, nimic, că am terenul la Otopeni şi le fac pe toate acolo. Nu e ideal să faci acolo un patinoar. În Budapesta sunt 24, la Bucureşti, niciunul. Pentru copii şi juniori, atâta tot, nu pentru Campionatul Mondial. Le fac pe toate la Otopeni, inclusiv un teren de fotbal, aşa cum am făcut la Granitul. Fac şi un bazin olimpic şi un teren de fotbal, cu sintetic", a declarat Ţiriac.

Fostul tenismen a reamintit că pe terenurile de fotbal pe care le-a construit la fosta fabrică Granitul din Capitală nu vin elevi de la școlile din zonă pentru că Ministerul Educației le interzice acestora să iasă din unitățile de învățământ

Cele mai citite

Dorit de Real Madrid. Campioana Spaniei și-a stabilit prima țintă pentru perioada de mercato

Dejan Huijsen, fundașul central de doar 19 ani al celor de la Bournemouth, este pe radarul lui Real Madrid, conform presei spaniole. Madrilenii, confruntați...

Chemat să dea explicații! Ramin Rezaeian, convocat de comisia de etică după îmbrățișarea unei fane

Ramin Rezaeian (34 de ani), fundașul echipei Esteghlal și component al naționalei Iranului, a fost convocat de comisia de etică a Federației de Fotbal...

Ana Bogdan și Anca Todoni pe tabloul principal la Brisbane!

Ana Bogdan și Anca Todoni au reușit să se califice pe tabloul principal al turneului WTA de la Brisbane, în urma unor victorii solide. Competiția,...
Ultima oră
Pe aceeași temă