2 C
București
duminică, 29 decembrie 2024
AcasăSportDragnea trece TVR sub controlul guvernamental. Reporterul Sărmăluță, de la Antena 3,...

Dragnea trece TVR sub controlul guvernamental. Reporterul Sărmăluță, de la Antena 3, este soluția salvatoare a conducerii falimentare a TVR

PSD vrea să lase televiziunea și radioul publice la mâna Guvernului, care va decide bugetul acestora. Instituțiile nu erau nici până acum independente, de facto.

Acum circa o săptămână, pre­ședintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat că partidul său vrea să elimine 102 taxe, pentru a reduce birocrația.

„Înseamnă mai puţină biro­craţie și mai mult timp și mai mulţi bani pentru cetăţenii români. Unele taxe sunt mai mici decât cheltuielile pe care le face sistemul pentru a încasa acele taxe’’, a susținut Dragnea.

Proiectul a fost depus la Parlament, aprobat în regim de urgență de către Senat și acum se află în procedură legislativă la Camera Deputaților.

Între taxele care urmează să fie eliminate se află și cea pentru radioul și televiziunea publice.

„Cheltuielile de bază ale radioului și televiziunii publice vor fi susținute de bugetul de stat, ceea ce va asigura o transparență sporită și acest lucru va putea conduce la eficientizarea activității, sumele alocate putând fi urmărite cu mai multă atenție”, susțin parlamentarii PSD în expunerea de motive la proiect.

În realitate, aceste instituții vor deveni dependente de Executiv. Radioul și televiziunea publice erau oricum sub control politic, dar acesta era filtrat: consiliile de administrație sunt numite de către Parlament, la propunerea partidelor, Guvernului și Președinției. Ele pot fi demise, prin respingerea rapoartelor de administrație. Prin faptul că Executivul propune bugetul acestor instituții – care este însă, ulterior, aprobat de către Parlament – radioul și televiziunea publice vor fi la bunăvoința prim-ministrului Dacian Cioloș.

Modelul BBC, adaptat în România

În prezent, mai multe radiouri și televiziuni publice din spațiul UE – printre care BBC și ZDF, din Germania – funcționează pe același model ca instituțiile similare din România, prin colectarea unei taxe obligatorii. În România, taxa TV este de 4 lei/lună.

Televizunea publică a colectat, în 2015, circa 110 milioane de euro din această taxă. La radioul public, taxa este de 2,5 lei/lună. În 2015, veniturile Societății Române de Radiodifuziune din încasarea acestei taxe au fost de circa 45 de milioane de euro. Cele două taxe nu au mai fost indexate din 2003. Furnizorii impliciți de energie electrică Electrica, CEZ, Enel, E.ON au fost mandatați de către Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune să colecteze această taxă.   

Reporterul „sărmăluță“, soluția salvatoare a falimentarei TVR

Ziaristul Ionuț Cristache de la Antena 3, cunoscut mai degrabă pentru gafele sale decât pentru performanțele jurnalistice, este ultima achiziție a postului public de televiziune.

Potrivit TVR, Cristache va realiza principalul talk-show politic de la TVR 1, care va fi difuzat de luni până joi în prime-time, începând cu ora 21.00.

„Decizia de a-l oferta pe Ionuț Cristache a venit ca o completare firească pentru necesitatea consolidării TVR“, se arată într-un comunicat de presă al TVR.

„Aveam nevoie de un tânăr cu experiență care să construiască, împreună cu echipa, un nou produs de tip talk-show, adaptat nevoilor și cerințelor pieței. Televiziunea publică are nevoie de un concept diferit, de o astfel de abordare, de o nouă perspectivă, mai mult curaj, imaginație, verb potrivit și pentru publicul mai tânăr”, a precizat Irina Radu, șefa TVR.

Înregimentarea lui Ionuț Cristache e cu atât mai bizară cu cât ultima emisiune a acestuia de la Antena 3, “CaN România”, înregistra audiențe extrem de modeste, iar TVR se află, în acest moment, într-un colaps financiar, cu datorii de peste 150 de milioane de euro.

Cristache s-a remarcat, în cariera sa, prin mai multe gafe. El este ziaristul care l-a  „îmbolnăvit“ în exclusivitate pe șeful STS, Marcel Opriș, deși el era bine sănătos, prezent în Parlament. Și tot el este cel care s-a dat consilier în cadrul Primăriei Sectorului 2 și a cerut sarmale de la mai multe restaurante din Capitală, ispravă în urma căreia s-a ales cu o plângere penală și cu porecla de „reporterul sărmăluță“.

Cele mai citite

Update: Tragedie aviatică în Coreea de Sud: cel puțin 167 de morți, două persoane salvate

La bord se aflau 175 de pasageri și șase membri ai echipajului Cel puțin 167 de persoane au murit, după ce un avion de linie...

Premierul Benjamin Netanyahu va fi supus unei operaţii de prostată, în plin conflict cu Hamas

Netanyahu a fost diagnosticat cu o infecţie urinară, cauzată de o hipertrofie benignă de prostată Premierul israelian Benjamin Netanyahu, în vârstă de 75 de ani,...

Românii, tot mai nemulțumiți de viață: Criza politică urcă pe lista principalelor temeri

Războiul din apropierea României rămâne o sursă majoră de îngrijorare pentru 24% dintre respondenți Un sondaj realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES)...
Ultima oră
Pe aceeași temă