Secţia pentru procurori din cadrul CSM a atenţionat că valul de declaraţii și opinii stârnit după autodenunţul lui Sebastian Ghiţă atentează la demnitatea, viaţa privată și imaginea persoanei.
Declaraţiile publice ale lui Sebastian Ghiţă au fost subiect de discuţie în ședinţa CSM de ieri. Membri aleși ai Secţiei pentru procurori consideră că „dreptul la liberă exprimare este un drept constituţional a cărui îngrădire ‒ mai ales dacă este în legătură cu informaţii de interes public ‒ nu este permisă într-un stat democratic. Însă, exprimarea în presă a unor opinii ‒ fie acestea rezultatul propriilor analize sau dictate de conjuncturi sociopolitice ori interese de grup ‒ nu ţine loc de hotărâre judecătorească și nu are voie, tot potrivit Constituţiei, să atenteze la demnitatea, viaţa privată și imaginea persoanei.”
Ghiţă nu a prezentat nicio probă
Până în momentul de faţă, deputatul Sebastian Ghiţă nu a prezentat niciun fel de probă care să poată fi luată în considerare de către anchetatori. Cu toate acestea, de fiecare dată când s-a prezentat în faţa procurorilor, el a lăsat să se înţeleagă faptul că ar aduce date importante. Mai întâi, a avut în mână un stick de memorie despre care a spus ulterior că îl scosese pentru că se afla la controlul de securitate și că nu avea probe pe el. A urmat o altă audiere la Parchet la care Ghiţă s-a prezentat cu un plic în care nu avea, de fapt, decât niște copii după articole de presă. În loc de probe, el le-a povestit procurorilor cum ar fi fost cu avionul la Arad, în 2012, și s-ar fi întâlnit cu avocatul Gheorghiţă Mateuţ care făcea parte, la acea vreme, din Comisia de Experţi care a analizat lucrarea de doctorat a Laurei Codruţa Kövesi.
„Eu am depus la Parchetul General declaraţia domnului profesor Mateuţ, din 2012, dată către Mediafax, în care dânsul afirma că a participat la acea comisie tehnică și că a semnat pentru doamna Kövesi. (…) Eu m-am întâlnit cu acei oameni și pot fi întrebaţi. Eu am mers la Cluj cu acel avion și sunt înregistrări la aeroport, sunt emise bilete. Da, m-am întâlnit cu domnul Mateuţ. Nu cred ca domnul Ponta va ascunde adevărul. Mă bazez pe mărturia lui, cu siguranţă“, a declarat Sebastian Ghiţă, însă toate aceste lucruri nu demonstrează falsificarea deciziei de neplagiat.
Deși în interviurile/intervențiile sale TV Sebastian Ghiță lăsa să se înțeleagă faptul că a dus probe la Parchet, între care și un stick de memorie, că a văzut înscrisuri care o pot incrimina pe Kövesi, că le-ar fi văzut și Victor Ponta, în realitate el nu a depus nicio probă, după cum, de altfel, a confirmat pentru „România liberă“…citește mai departe aici….
Nici declaraţia dată de Mihnea Costoiu nu a adus vreun element concret pentru anchetatori. Sebastian Ghiţă a spus despre Mihnea Costoiu că ar avea cunoștinţă de măsluirea deciziei legate de lucrarea de doctorat a șefei DNA.
Schimb dur de declaraţii
În timp ce Laura Codruţa Kövesi a acuzat un atac susţinut la adresa ei, Sebastian Ghiţă i-a replicat că trebuie să se obișnuiască.
„Intrând pe terenul politic și apucându-se de declaraţii politice și dându-și cu părerea, trebuie să se obișnuiască cu ideea că dacă intri în tărâţe te mânâncă porcii“, a declarat Sebastian Ghiţă la sediul instanţei supreme. Acuzaţiile lui Ghiţă au mers mai departe, acesta susţinând că șefa DNA „joacă în tabăra lui Iohannis“, iar că președintele României „ar trebui să se gândească cât de repede sunt acuzaţi oamenii în România“.
Nicio sesizare validă
Conform purtătorului de cuvânt al Ministerului Educaţiei, nici până în momentul de faţă nu a fost depusă o sesizare conform legii, care să ducă la demararea procedurilor de reanalizare a tezei de doctorat aparţinând Laurei Codruţa Kövesi.
Conform noilor prevederi legale, înregistrarea sesizării pentru o posibilă fraudă academică trebuie să cuprindă numele celui care face sesizarea, documente în baza cărora se formulează sesizarea și exemple concrete cu privire la existența plagiatului în cadrul tezei de doctorat.
Nici până în momentul de faţă nu a fost prezentată oficial componenţa Comisiei de Experţi din 2012, din care știm că a făcut parte avocatul Gheorghiţă Mateuţ, însă acesta susţine că nu-și mai aduce aminte ce s-a întâmplat atunci.