5.2 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăSportDe ce nu își dă Ponta demisia din funcția de premier

De ce nu își dă Ponta demisia din funcția de premier

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, la Antena 3, că s-a gândit  de foarte multe ori la demisie, atât de la conducerea PSD, cât și din fruntea Guvernului. În acest context, premierul a precizat că o demisie de la Guvern ar însemna să cedeze țara ”celor care au distrus-o înainte”.

Cirește și: Ponta și-a pregătit apartamentul pentru sechestrul procurorilor

”O gândire foarte concretă. M-am gândit la PSD, partidul meu, cu bune și cu rele, care cred că a făcut multe lucruri bune.Am găsit o formulă foarte bună, Rovana Plumb. La Guvern lucrurille stau în felul următor. Sunt niste proiecte pe care le-am pus în aplicare și vreau să le duc la bun sfârșit. Eu am fost votat ca să guvernăm. Eu dacă îmi dau demisia de la Guvern, înseamnă că îmi dau țara celor care au distrus-o înainte. Plecarea mea pentru a veni cei care au distrus Romania este o trădare”, a declarat Ponta.

Citește și: Ponta clarifică, pe Facebook, situația din PSD

Premierul Victor Ponta a anunţat duminică, printr-o scrisoare adresată liderilor social-democraţi şi postată pe Facebook, decizia de „a nu mai ocupa nicio funcţie de conducere“ în PSD până în momentul în care îşi va demonstra nevinovăţia faţă de acuzaţiile care îi sunt aduse în justiţie. Decizia a fost anunţată în contextul în care Victor Ponta este aşteptat la DNA, după ce câteva săptămâni a evitat să se vadă cu procurorii, alegând să plece în Turcia pentru o operație care putea fi realizată și în România.

În cursul zilei de luni, premierul a fost citat la sediul DNA pentru a da declarații în dosarul lui Dan Șova. Tot în cursul acestei zile, procurorii DNA au instituit sechestru pe e averea lui Victor Ponta, care are calitatea de inculpat în dosarul Turceni Rovinari. Procurorii urmează să identifice bunurile acestuia, pentru ca o parte să fie puse sub sechestru.

 

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă