Cum se pot inspira românii din Constituția Norvegiei

Actul constituțional a asigurat democratizarea și modernizarea Norvegiei și a rămas ­neschimbat de la obținerea independenței față de Danemarca, apoi față de Suedia.

În timp ce România se pre­gă­tește să își schimbe Consti­tuția pentru a treia oară de la căderea comunismului, Nor­vegia serbează 200 de ani de la adoptarea legii sale fundamentale. Constituția românească a fost scrisă pe genunchi, de către juriști care fuseseră educați pe vremea comunismului, iar cel care a inspirat munca ”părinților Constituției” a fost ex-președintele Uniunii Tineretului Comunist, ex-prim-secretarul PCR de la Iași și de la Timișoara, ”marele maginalizat” de la Editura Tehnică, Ion Iliescu. În Norvegia, Constituția a fost rezultatul unei negocieri purtate între aristocrați, pastorii lutherani, intelectualitate și reprezentanții fermierilor.

Acum, românii nu știu ce să facă pentru a adopta mai rapid o nouă lege fundamentală, în timp ce în ­Norvegia Constituția a devenit o parte integrantă a identității naționale, iar ziua în care a fost adoptată legea fundamentală a regatului a devenit Ziua Națională a Norvegiei.

O Constituție luminoasă în vremuri tulburi

Cea mai veche Constituție din Europa aflată în vigoare, cea norvegiană din 1814, a reprezentat fundamentul pentru democratizarea și modernizarea societății. Iar modelul norvegian poate reprezenta o sursă de inspirație pentru alte țări care doresc să își alcătuiască o nouă lege fundamentală, inclusiv pentru România. Aceasta este concluzia unei dezbateri găzduite de Universitatea „Babeș-Bolyai“, la care au participat marele scriitor norvegian Edvard Hoem și ambasadorul Norvegiei în România, Tore Bruvik Westberg. De asemenea, la dezbatere au luat parte prorectorul Universității „Babeș-Bolyai“, profesorul Radu Cătană de la Facultatea de Drept, profesorul Ioana Vasiu de la Facultatea de Drept, dar și profesorul Sanda Tomescu, șefa Departamentului de Limbi și Literaturi Scandinave din cadrul universității clujene.

O lege fundamentală pentru ­democratizare și modernizare

Actul constituțional din 1814 a fost conceput astfel încât să asigure democratizarea societății norvegiene, în contextul în care Norvegia s-a desprins în acel an din Uniunea cu Danemarca. Practic, Norvegia și-a pierdut independența în anul 1319, când regele Magnus Eriksson a unificat Norvegia cu Suedia, apoi, ­printr-o politică de alianță matrimoniale, a fost creată Uniunea de la Kalmar, în care a intrat și Danemarca.

Centrul noii Uniuni a fost mutat la Copenhaga, spre nemulțumirea norvegienilor și a suedezilor. Suedia a denunțat Uniunea de la Kalmar în anul 1521 și l-a proclamat rege pe Gustav Vasa, cel care avea să creeze o dinastie ce avea să transforme Suedia într-una dintre marile puteri ale lumii. Norvegia a rămas mai departe sub dependența daneză și și-a pierdut, în urma reformei protestante până și identitatea religioasă, după ce Tronheimul și-a pierdut rangul de arhiepiscopie. Norvegia a rămas sub dominație daneză până în anul 1814, când, în contextul războaielor napoleoniene, Danemarca a fost înfrântă, pentru că se afla în tabăra susținătorilor lui Napoleon Bonaparte, iar Suedia, aflată în tabăra lui Metternich, s-a situat în tabăra câștigătoare. Pacea de la 1814 prevedea dezmembrarea Norvegiei. Vechile provincii norvegiene Islanda, Groenlanda și Insulele Feroe rămâneau sub stăpânire daneză, iar Norvegia propriu-zisă și-a putut păstra independența. Groenlanda și Insulele Feroe sunt și azi teritorii daneze, iar Islanda și-a dobândit mai târziu independența. Norvegia propriu-zisă a profitat de perioada tulbure generată de revenirea lui Napoleon Bonaparte din Insula Elba și și-a proclamat independența.

Norvegienii au adoptat rapid una dintre cele mai liberale și mai democratice constituții din lume. Norvegia și-a putut păstra constituția și după ce, în același an, și pierdut independența, pentru că a fost nevoită să intre într-o uniune personală cu Suedia, iar regele suedez a fost proclamat rege al Norvegiei. Constituția a rămas în vigoare și după dizolvarea Uniunii cu Suedia, în anul 1906, dar și în perioada celui de-al doilea război mondial, când regele Norvegiei a devenit simbolul rezistenței anti-germane, spune renumitul scriitor Edvard Hoem.

Miracolul norvegian

”Adoptarea acestei constituții, potrivit multor istorici norvegieni, a fost un adevărat miracol. În ziua de Anul Nou 1814, Norvegia era o provincie a Danemarcei, care nu avea șosele sau căi ferate, nici clădiri monumentale. Aproape că nu avea artă. Nu aveam industrie și nici vreo metropolă. Eram o națiune de fermieri”, a spus Edvard Hoem.

Prezentarea Constituției norvegiene de la 1814 face parte dintre evenimentele oficiale prin care autoritățile din Norvegia celebrează 200 de ani de la adoptarea acestui act fundamental, spune ambasadoarea regatului Norvegiei, Tore Bruvik Westberg.

”1814 – 2014. Norvegia celebrează în acest an 200 de ani de la adoptarea Constituției sale. Numeroase evenimente, filme, cărți, dar și con­ferințe precum cea de azi marchează această aniversare. De ce facem acest lucru? Pentru că principiile democratice ­incluse în constituția noastră trebuie, așa cum știm cu toții, să fie promovate și protejate încă și încă o ­dată”, a spus ambasadorul norvegian la Cluj.

O posibilă sursă de inspirație pentru români

Actul constituțional conține prevederi liberale și are o structură suplă, care i-a permis să rămână în vigoare de-a lungul diferitelor perioade istorice. Într-un fel, ea poate fi comparată cu Constituția Regală a României din 1866, care a reprezentat fundamentul și pentru Constituția din 1923, repusă în vigoare în 1945. La fel ca și în cazul Norvegiei, legea fundamentală a statului român a permis tranziția către o societate liberă și democratică. În cazul României, însă, această tranziție a fost întreruptă de instaurarea comunismului.