Demisia lui Victor Ponta de la șefia PSD a captat atenția presei internaționale, astfel că cele mai cunoscute ziare din presa străină au comentat decizia premierului român. Presa internațională atrage atenția că în urma scandalului de corupție din jurul premierului i s-a cerut de mai mult ori să plece din fruntea Executivului.
Astfel, Daily Mail titrează că ”Primul-ministru al României renunță la șefia partidului, în urma unei anchete penale”.
Citește și: Primele REACȚII ale politicienilor, după DEMISIA lui Victor Ponta de la șefia PSD
Washington Post scrie că ”Premierul român demisionează din fruntea partidului, pe fondul unei anchete de corupție”.
De asemenea, Reuters explică faptul că demisia premierului Victor Ponta survine în contextul anchetei de corupție efectuată de DNA.
Totodată, agenția de presă AFP notează că premierul român a demisionat din fruntea PSD din cauza anchetei de corupție. Mai mult, AFP amintește că primului ministru i s-a cerut și demisia din fruntea Guvernului.
Premierul Victor Ponta a anunţat duminică, printr-o scrisoare adresată liderilor social-democraţi şi postată pe Facebook, decizia de „a nu mai ocupa nicio funcţie de conducere“ în PSD până în momentul în care îşi va demonstra nevinovăţia faţă de acuzaţiile care îi sunt aduse în justiţie. Decizia a fost anunţată în contextul în care Victor Ponta este aşteptat la DNA, după ce câteva săptămâni a evitat să se vadă cu procurorii, alegând să plece în Turcia pentru o operație care putea fi realizată și în România.
În mai multe intervenții telefonice la emisiunile de știri de duminică, Rovana Plumb a declarat că retragerea lui Ponta de la șefia PSD este temporară și că ea va asigura conducerea prin prelungirea mandatului de președinte interimar al PSD care i-a fost încredințat după plecarea lui Victor Ponta în Turcia.