În mai puțin de trei luni, Curtea Constituțională a declarat ca fiind necorespunzătoare Legii fundamentale două acte importante: Legea nr. 82/2012 (cunoscută ca Legea Big Brother) și proiectul de lege privind cartelele prepay. Șefii SRI, DNA,
DIICOT, MAI și Ministerului Justiției au reacționat cu promptitudine, arătând că privarea de instrumente esențiale, precum cele prevăzute de cele două legi, afectează activitatea instituțiilor pe care le conduc.
Atât în cazul Legii Big Brother, cât și al proiectului privind cartelele prepay, mingea se află acum la clasa politică, fiind necesare întocmirea și depunerea în Parlament de noi proiecte. Pentru urgentarea dezbaterilor, cea mai la îndemână variantă ar fi ca Executivul să inițieze proiectele, știut fiind că un text care este adoptat de Guvern are mai multă greutate decât unul semnat de un parlamentar sau un grup de parlamentari. În plus, să nu uităm majoritatea confortabilă de care dispune Guvernul Ponta în cele două Camere.
Ce a spus CCR în cazul Legii Big Brother
Legea nr. 82/2012 prevedea obligativitatea furnizorilor de telefonie fixă și mobilă și de internet să rețină timp de șase luni anumite date ale abonaților, care să fie trimise, la cerere, autorităților din domeniul siguranței naționale pentru acțiunile de prevenire, cercetare, descoperire și urmărire a infracțiunilor grave. De subliniat că nu era vorba de conținutul convorbirilor telefonice sau al corespondenței electronice, ci de date legate de nume, număr (apelant și, respectiv, destinatar), adresă, oră, durata comunicării și identitatea echipamentului folosit. Potrivit legii, organele de urmărire penală aveau obligația de a informa persoana ale cărei date sunt reținute în termen de 48 de ore de la momentul transmiterii solicitării, cu excepția cazurilor în care persoana este implicată în acțiuni care periclitează siguranța națională.
Când a decis, pe 8 iulie 2014, că este neconstituțională Legea nr. 82/2012, Curtea Constituțională a invocat decizia din 8 aprilie 2014 a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), prin care a fost invalidată Directiva 2006/24/CE, directivă pe care s-a întemeiat Legea nr. 82/2012.
Concret, judecătorii constituționali au considerat că sunt valabile și în cazul Legii nr. 82/2012 „considerentele de principiu“ expuse în decizia CJUE. Ei au apreciat, printre altele, că „ingerința în drepturile fundamentale privind viața intimă, familială și privată, secretul corespondenței și libertatea de exprimare este de o mare amploare și trebuie considerată ca fiind deosebit de gravă, iar împrejurarea că păstrarea datelor și utilizarea lor ulterioară sunt efectuate fără ca abonatul sau utilizatorul înregistrat să fie informat cu privire la aceasta este susceptibilă să imprime în conștiința persoanelor vizate sentimentul că viața lor privată face obiectul unei supravegheri constante“. De asemenea, CCR a apreciat că reținerea datelor sus-menționate este „de natură să prejudicieze manifestarea liberă a dreptului la comunicare sau la exprimare“. Tototdată, judecătorii constituționali au apreciat că legea nu ar fi oferit „garanții suficiente“ persoanelor ale căror date au fost păstrate (în sensul reglementării riguroase a modalității de accesare și al utilizării în scopul strict al realizării obiectivului urmărit).
În plus, față de alte situații când nu a precizat care sunt efectele deciziilor sale, Curtea Constituțională a arătat acum, clar, nu doar că furnizorii nu mai trebuie să stocheze datele de acum înainte, dar și că organele judiciare și de stat cu atribuții în domeniul siguranței naționale nu mai pot accesa datele deja reținute. În plus, CCR subliniază că furnizorii serviciilor de comunicații „nu mai au nici obligația, dar nici posibilitatea legală de a reține anumite date“. Cu alte cuvinte, furnizorii ar fi constrânși să distrugă datele colectate înainte de declararea ca fiind neconstituțională a Legii nr. 82/2012.
Mai trebuie menționat că, în cazul analizei pe Legea Big Brother, atât Camera Deputaților și Senatul, cât și Guvernul și Avocatul Poporului nu au trimis Curții Constituționale puncte de vedere. În ceea ce privește proiectul de lege referitor la cartelele prepay, declarat neconstituțional în urmă cu trei zile, motivarea deciziei CCR nu a fost încă publicată, drept pentru care nu se cunosc încă argumentele judecătorilor și poziționarea instituțiilor implicate. Se știe însă, pe surse, că scorul ar fi fost în plenul Curții de 6 la 3 în favoarea declarării actului drept neconstituțional și că raportor ar fi fost tot Daniel Morar, fostul șef al DNA.
Pozițiile oficiale ale SRI, DNA și DIICOT
La scurt timp după ce a apărut în Monitorul Oficial motivarea deciziei CCR privind Legea Big Brother, șeful SRI, George Maior, aprecia drept „îngrijorătoare“ hotărârea magistraților și arăta că pot fi consecințe negative în domeniul securității naționale. Ulterior, într-un interviu la TVR 1, directorul SRI atrăgea atenția că se „lasă un vacuum juridic total“ prin declararea legii integral neconstituțională. „Dacă noi dorim să operăm tehnic cu anumite mijloace specifice în ceea ce priveşte o chestiune teroristă sau de contraspionaj nu putem face acest lucru în acest moment, ceea ce nu este cazul în nici un stat european“, preciza Maior.
La rândul său, șeful DNA, Laura Codruța Kovesi, a declarat că decizia CCR afectează „destul de mult“ activitatea procurorilor anticorupție, în special în cazurile de „corupție istorică“ (petrecute în anul sau anii anteriori). „Va genera (decizia CCR – n.r.) o foarte mare problemă pentru ceea ce înseamnă criminalitate informatică, pentru infracţiuni grave, cum sunt lipsirea de libertate, traficul de persoane. Să luăm ca exemplu răpirea unui copil, când este extrem de important să afli în timp util, rapid, şi astfel de date puteau oferi anchetatorilor indicii preliminare în anchetă“, a explicat Kovesi. Cât despre motivarea publicată de CCR la decizia din 8 iulie 2014, șeful DNA spune că se înregistrează și o premieră: „A menţionat în cadrul deciziei modul în care procurorii şi judecătorii trebuie să analizeze probele într-un dosar penal, ceea ce pentru noi constituie o premieră“.
Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a admis, la rândul său, că „e o dificultate în momentul de față pentru procurori“, dar a spus că există „un colectiv de lucru“ care lucrează la elaborarea unui act normativ.
Reacții de la Ministerul Afacerilor Interne (MAI) și de la DIICOT au venit cu privire la declararea ca fiind neconstituțional a proiectului de lege referitor la cartelele prepay. Concret, reprezentanții MAI au arătat că decizia CCR este „de natură a influența în mod negativ rezultatele concrete ale muncii operative“ a structurilor ministerului.
Este oferit și un exemplu: membrii unor grupări infracționale, specializați în comiterea unor infracțiuni grave, de crimă organizată transfrontalieră, sau chiar conexe infracțiunilor de terorism, au achiziționat în ultima perioadă „un număr însemnat“ de cartele prepay din România, pe care să le utilizeze în pregătirea și comiterea unor infracțiuni, inclusiv pe teritoriul altor state. „Având în vedere protejarea intereselor interne ce privesc siguranța cetățenilor români, dar și contextul geopolitic actual, MAI va susține elaborarea cât mai urgentă a unui proiect de act normativ care sa aibă în vedere observațiile Curții Constituționale și care să asigure capabilitățile necesare instituțiilor din domeniul ordinii publice și siguranței naționale de a-și îndeplini atribuțiile și obiectivele legale“, se mai arată în comunicatul, emis miercuri, de ministerul condus de vicepremierul Gabriel Oprea.
Argumentele neoficiale
Oficiali din structurile de informații, dar și magistrați au declarat, pe surse, pentru „România liberă“, că judecătorii Curții Constituționale ar fi avut și alte variante decât să declare neconstituționale, în integralitate, cele două legi. În primul rând, verdictul de neconstituționalitate ar fi putut privi doar unele articole, cele considerate a încălca într-adevăr prevederile Legii fundamentale. În plus, în cazul Legii Big Brother, judecătorii CCR puteau să țină cont de declarațiile comisarului european pentru Afaceri Interne, Cecilia Malmstrom, care spunea că decizia CJUE nu duce automat la invalidarea legilor naționale în materie. Aceasta deoarece, pe de o parte, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a apreciat că, deși păstrarea datelor impusă de Directiva 2006/24/CE constituie o ingerință în dreptul la respectarea vieții private și a protecției datelor cu caracter personal, ea nu este de natură să aducă atingere substanței menționate, dat fiind faptul că nu permite cunoașterea conținutului comunicațiilor electronice ca atare. Pe de altă parte, CJUE a considerat că păstrarea datelor pentru a permite autorităților naționale competente să dispună de un eventual acces la acestea ar răspunde unui obiectiv de interes general al UE, combaterea infracțiunilor grave.
Sursele citate amintesc că o primă tentativă de transpunere a Directivei 2006/24/CE a fost în 2008, rezultând Legea nr. 298/2008, care a fost și ea declarată neconstituțională de CCR. Aceleași surse spun că la creionarea Legii nr. 82/2012 s-a ținut cont de observațiile făcute de judecătorii constituționali în 2008, astfel că actul rezultat nu doar că ar răspunde la unele din criticile formulate de CJUE, dar ar oferi și o serie de garanții suplimentare față de Directivă (de pildă, au fost definite clar infracțiunile grave pentru
care se pot solicita date; punerea datelor la dispoziție se realizează în baza unei încheieri motivate date de judecător; la sfârșitul perioadei de reținere, datele se distrug, etc.).
Tot oficiali din structurile de informații atrag atenția că mai multe țări europene – printre care Marea Britanie – au subliniat caracterul esențial al folosirii datelor de trafic în cazul infracționalității grave. State precum Austria, Malta, Slovenia, Portugalia, Estonia, Olanda, Slovacia, Luxemburg, Lituania, Croația, Danemarca și Belgia au anunțat că legile naționale rămân în vigoare, deoarece obiecțiile ridicate în decizia CJUE au fost soluționate în actele normative interne.
CCR: Nu s-au respectat considerentele Curții
Printr-un comunicat de presă emis ieri, Curtea Constituțională a arătat că verdictul în cazul Legii Big Brother a avut în vedere două argumente: 1. invalidarea Directivei 2006/24/CE, astfel că legea internă ar fi rămas fără fundament legal la nivelul dreptului european; 2. faptul că Parlamentul nu a ținut cont de soluția și considerentele anterioare ale CCR. În speță, este vorba de decizia nr. 1258 din 8 octombrie 2009, prin care a fost declară neconstituțională Legea nr. 298/2008 (prima lege prin care a fost transpusă Directiva 2006/24/CE). Cât despre Legea cartelelor prepay, CCR spune că ar fi fost doar „o completare“ a Legii nr. 82/2012, preluând parțial din aceasta soluții legislative.
