Vila Lac 3, reşedinţa oficială a preşedintelui României, a intrat în renovări după ce fostul preşedinte Traian Băsescu a părăsit-o ca urmare a terminării celor două mandate de şef al statului.La scurt timp, Vila Lac 3 a intrat într-un proces de renovare şi remenajare pentru a putea fi folosită de noul preşedinte al României, Klaus Iohannis.
Într-un răspuns oficial pentru cotidianul Evenimentul Zilei, RAAAPS susţine că în planul de investiţii al instituţiei există şi lucrarea „Vila Lac 3 – Lucrări de consolidare şi întreţinere şi clădirii şi instalaţiilor”. Potrivit RA-APPS, lucrările au fost cuprinse în planul de investiţii la solicitarea compartimentelor specializate ale instituţiei, în urma evaluării. Solicitarea a fost aprobată, iar valoarea estimată a lucrărilor este de 4.105.200 lei, adică 930.000 de euro. Deoarece casa va fi folosită ca reşedinţă oficială a preşedintelui, lista lucrărilor este secretă, mai susţine RA-APPS.
CITEŞTE ŞI Ce spune Traian Băsescu despre cei care au declarat Vila Lac 3 în PERICOL DE PRĂBUŞIRE
În presa de la Bucureşti, diverşi oameni politici şi jurnalişti au estimat costurile acestor reamenjări la sume cuprinse între 1 milion de euro şi 3 milioane de euro.