UPDATE 18,30: Alina Gorghiu, fosta președintă a PNL, a declarat luni că proiectul Legii grațierii, în forma elaborată de Guvernul Grindeanu, "rezolvă speța punctuală a lui Dragnea".
Cu toate acestea, proiectul de lege exceptează de la grațiere faptele pentru care a fost condamnat liderul PSD.
PNL va solicita vot nominal, în plen, în cazul proiectului de lege privind grațierea unor pedepse și va vota împotriva acestuia, a anunțat luni senatorul liberal de Timiș Alina Gorghiu, potrivit Agerpres.
"Poziția PNL a fost una constantă. În momentul în care s-a inițiat acest proiect de lege am spus că suprapopularea penitenciarelor nu se rezolvă printr-un proiect al legii grațierii. De altfel, vedeți impactul. Este unul care nu are nicio legătură cu posibilitatea de a elibera penitenciarele și de a fi în situația unor sancțiuni de la Comisie.
Avem o decizie a CEDO care dă un termen de grație Guvernului de 6 luni de zile să rezolve problemele din sistemul penitenciar. Guvernul PSD nu a făcut decât să taie vreo 30 de milioane de la investiții în penitenciare. În schimb, votul nostru a fost negativ pe acest proiect în comisie, va fi și în plen. Vom cere vot nominal pe acest proiect de lege, ca să vedem cum se poziționează celelalte grupuri parlamentare", a declarat Gorghiu, după ce Comisia juridică a dat raport favorabil cu amendamente proiectului legii grațierii.
Ea a adăugat că actualul proiect ale legii grațierii "nu rezolvă nimic din problemele cu care România se confruntă referitor la condițiile de detenție" și ar fi "doar un moft".
"Guvernul nu își mai asumă proiectul ăsta, spune de fapt că a trimis alt proiect, domnul Dragnea nu și-l mai asumă, senatorii PSD, habar nu am, nu știu ce vor face, azi au votat pe proiect în forma pe care o vedeți astăzi, dar nimeni nu și-l mai asumă. Se pare că proiectul intră la vot final cu raport favorabil de admitere", a afirmat Alina Gorghiu.