5 C
București
duminică, 10 noiembrie 2024
AcasăPoliticăDublul standard și deciziile CCR

Dublul standard și deciziile CCR

Decizia de miercuri este a doua implicare majoră a Curții Constituționale în politica românească, după decizia din 2012 de invalidarea a referendumului pentru demitarea lui Traian Băsescu. Ca și acum, decizia a fost amplu contestată de o parte importantă din societate, dar a primit foarte mult sprijin din partea ambasadelor, a SUA și a Uniunii Europene. În anul 2012, retorica de sprijin a deciziei CCR era legată de apărarea statului de drept. Astăzi ambasadele nu au mai dat comunicate și nici Comisia Europeană sau marile partide din Parlamentul European nu se înghesuie să comenteze posibilele schimbări de la vârful DNA.

 

Cum se poziționau ambasadele, liderii UE și reprezentanții SUA în anul 2012

„Cunoaştem faptul că Biroul Electoral Central a anunţat rezultatul referendumului de duminică, iar acum acesta trebuie confirmat de către Curtea Constituţională. Luna trecută, Curtea Constituţională şi Parlamentul au stabilit reguli foarte clare privind desfăşurarea referendumului. Acum, Curtea trebuie să decidă dacă aceste reguli au fost respectate. Curtea Constituţională trebuie lăsată să ia o decizie bazată pe principii, în mod independent, fără niciun amestec din afară” , declara Ambasada SUA la București într-un comunicat de presă.

„Guvernul Federal observă cu atenţie recentele evoluţii din politica internă a României şi se aşteaptă ca partidele şi instituţiile politice din România să acţioneze, bazându-se pe principii democratice şi ale statului de drept, chiar şi în contextul acestei situaţii tumultuoase. Acest fapt vizează, îndeosebi, şi respectarea independenţei Curţii Constituţionale a României. Europa este o comunitate de valori care trebuie să funcţioneze în litera legii, dar şi în spirit democratic” , se menționa în comunicatul Ambasadei Germaniei la Bucureşti.

„Noi nu suntem judecători. Dacă există un conflict între puterile statului trebuie rezolvat în justiţie. Instanţele judecătoreşti trebuie să ia o decizie şI ceea ce este important este ca aceste decizii trebuie să fie respectate”, declara Martin Harris, ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti.

Guido Westerwelle, ministrul de Externe al Germaniei declara pentru publicația Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung „că este îngrijorat de ceea ce se întâmplă în România, unde conflictele politice au loc în detrimentul „valorilor europene fundamentale”. „Principiile de bază ale democraţiei, statul de drept şi separarea constituţională a puterilor în stat nu pot fi puse în discuţie, iar Guvernul federal pur şi simplu nu poate ignora ceea ce se întâmplă în România”.
Christophe Kamp, purtătorul de cuvânt al secretarului de stat pentru Afaceri Externe al Olandei transmitea ”că monitorizează îndeaproape situaţia subliniind că „este important ca România să ţină cont de Constituţia sa şi de legile în vigoare”.

”Prim-miniştrii europeni nu ar trebui să acţioneze în contradicţie directă cu instanţele constituţionale, de asemenea judecătorii, la orice nivel, nu trebuie să se simtă intimidaţi în niciunul dintre statele membre al Uniunii Europene. Instituţiile europene ar trebui să ia măsurile corespunzătoare pentru a se asigura că statul de drept este respectat în toate statele membre”, afirma liderul grupului PPE, Joseph Daul.

Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, își exprima preocuparea în legătură cu evoluţiile politice din România, cerând Guvernului să trimită rapid la CCR listele electorale pentru a se putea lua o decizie privind referendumul, declarându-se îngrijorat de presupusele „presiuni” asupra Curţii: „Este esenţial ca Guvernul României să răspundă fără întârziere solicitării Curţii Constituţionale de transmitere a listelor electorale, pentru ca instanţa să ia cât mai curând posibil decizia finală privind referendumul. În acest context, este de o importanţă capitală ca instanţa constituţională să fie lăsată să îşi clarifice poziţia, dacă acest lucru va fi necesar, iar toate celelalte părţi trebuie să se abţină să facă propriile interpretări”.

Philip Gordon, asistentul secretarului de stat american Hillary Clinton, declara la București: „Am fost şi suntem foarte atenţi să nu interferăm în afacerile interne ale României, însă am vrut să fie clar că lumea, comunitatea internaţională, nu va considera legitimă schimbarea procedurilor de vot după desfăşurarea referendumului şi în contradicţie cu ceea ce Curtea Constituţională a hotărât. Am subliniat importanţa respectării oricărei decizii a Curţii Constituţionale, iar acesta a fost testul credibilităţii democraţiei din România. Şi sunt mulţumit că pot spune că aceasta este ceea ce şi guvernul a făcut în cele din urmă. Cu toate că am auzit despre posibile fraude ale votului şi deliberări despre un potenţial refuz de a accepta hotărârea Curţii Constituţionale, Curtea a decis, listele de votanţi care au fost folosite au fost respectate, iar preşedintele suspendat a fost reinstaurat conform statului de drept. Iar acesta este rezultatul corect”.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă