Episcopii greco-catolici și romano-catolici au adoptat o declarație comună prin care își îndeamnă credincioșii să participe la alegerile locale care vor fi organizate în luna iunie. Declarația a fost adoptată în sesiunea plenară de primăvară a Conferinței Episcopilor catolici din România (CER).
Lucrările au fost găzduite de Episcopia Greco-Catolică „Sfântul Vasile cel Mare”, din București, și s-au desfășurat la Mănăstirea Părinților Carmelitani Desculți, de la Ciofliceni (Snagov). La deschiderea lucrărilor a participat și Excelența Sa Mons. Miguel Maury Buendía, Nunţiu Apostolic în România.
Concret, episcopii îi îndeamnă pe credincioşii catolici şi pe toţi oamenii de bună credinţă să-şi exercite dreptul şi responsabilitatea de a participa la vot: „Creştinii trebuie să aibă un rol activ şi esenţial în păstrarea și promovarea valorilor creștine proprii poporului nostru, și conforme cu învățătura Sfintei Scripturi și a Bisericii. Fiecăruia în parte și tuturor nu ne este indiferent cine ne reprezintă politic valorile și aspirațiile sociale”.
Conform statutului, preşedinția CER este preluată de Eminența Sa Cardinalul Lucian Mureșan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, iar episcopii membri l-au ales ca vicepreședinte pe Arhiepiscopul Mitropolit de Bucureşti, ÎPS Ioan Robu, pentru un mandat de 3 ani. De asemenea, a fost ales un nou Consiliu permanent, format din Card. Lucian Mureşan – preşedinte CER, ÎPS Ioan Robu – vicepreşedinte CER, PS László Böcskei – Episcop romano-catolic de Oradea, PS Vasile Bizău – Episcop greco-catolic de Maramureş.
Următoarea sesiune ordinară a Conferinţei Episcopilor Catolici din România va avea loc la Oradea, la sediul Episcopiei Romano-Catolice, în perioada 26-28 septembrie 2016. Conferința Episcopală Română îi reunește pe toți episcopii romano-catolici și greco-catolici din România și exprimă unitatea Bisericii locale și comuniunea cu Urmașul lui Petru, Sfântul Părinte Papa Francisc.