Preşedintele Partidului Popular European, Wilfried Martens, 76 de ani, consideră că România trebuie să continue lupta anticorupţie şi să demonstreze în continuare că justiţia este independentă pentru a avea şanse să adere la Spaţiul schengen. „Ar fi foarte periculos şi extrem de riscant” pentru România să modifice legile care reglementează Departamentul Naţional Anticorupţie (DNA) şi Agenţia Naţională de Integritate (ANI). Dacă totul va merge bine din acest punct de vedere, Wilfried Martens crede că România ar avea şanse să adere la spaţiul Schengen anul viitor.
În ce priveşte ideea suspendării lui Traian Băsescu despre care ministrul de Externe a spus că ar fi „benefică” României, şeful Partidului Popular European (PPE) consideră că „este în contradicţie cu stabilitatea, cu bunele practici democratice, cu legile clare ale ţării”. Wilfried Martens susţine de altfel că Traian Băsescu este cel care trebuie să reprezinte România la Consiliile europene nu doar din motive constituţionale, dar fiindcă există deja o cutumă în acest sens. Wilfried Martens şi-a lansat zilele trecute în România volumul „Europa: lupt şi înving”, o autobiografie politică, editată la grupul editorial ALL în parteneriat cu Centrul de Studii Europene şi Institutul de Studii Populare.
În cartea dvs. scrieţi că cel mai autentic politician român pe care l-aţi întâlnit a fost Corneliu Coposu. Ar trebui să fie un model pentru politicienii români?
W.M.: În orice caz Corneliu Coposu a fost un erou, a stat 17 ani în închisorile comuniste şi după 1989 a încercat să reconstruiască în România democraţia. Eu nu-l voi uita niciodată pe Corneliu Coposu. Pentru România, a fost fundamental faptul că a reuşit să-i creeze lui Emil Constantinescu condiţiile de a deveni primul preşedinte pe care îl dădeau în 1996 forţele democratice ale ţării. A făcut lucruri deosebite şi au fost momente importante în care am colaborat. Cred că ar trebui să fie un model pentru politicienii de astăzi, fiindcă a fost un om extrem de onest şi de angajat în lupta pentru reconstruirea propriului partid şi a ţării sale. Eu cred că el este un model pentru politicieni şi un erou pentru români.
Credeţi că PDL ar putea reface creştin-democraţia în România?
W.M.: Cel de-al doilea moment important dintre România şi PPE este legat de alegerea făcută de preşedintele Traian Băsescu, aceea ca partidul său să se transforme dintr-un partid social-democrat într-unul popular. Împreună cu preşedintele Traian Băsescu şi liderul PDL, Emil Boc, am reuşit cu greu să depăşim dificultăţile şi problemele, iar partidul a aderat la PPE. Nu a fost uşor, liderii români şi-au asumat un risc, dar cred că a fost o mişcare importantă pentru România, dar şi pentru PPE. A fost o schimbare importantă şi am avut o bună cooperare, inclusiv cu Emil Boc în perioada în care, ca premier, s-a confruntat cu problemele economice determinate de criza care a lovit Europa, în care a negociat cu FMI şi a fost nevoit să ia măsuri extrem de dure. A fost complicat pentru guvernarea PDL, care din cauză că a administrat ţara în această perioadă de criză şi-a pierdut credibilitatea.
Liderii PDL au devenit cu adevărat populari din 2005 până acum?
W.M.: Cred că da. Orientarea politică a partidului s-a schimbat de la aderarea la PPE şi până acum. Aşa cum ştiţi, programul de bază al Partidului Popular European a fost adoptat în 1992. Partidul Popular European a început ca o federaţie de partide cu origini creştin-democrate, dar a acceptat în rândurile sale şi formaţiuni democratice cu programe similare de centru-dreapta, chiar dacă nu au origini creştin-democrate. Astăzi noi pregătim o nouă platformă politică a partidului pan-european şi un nou manifest politic. Adoptarea acestora la Congresul PPE, care va avea loc în luna octombrie la Bucureşti, este o oportunitate pentru PDL de a se angaja în discuţiile pe marginea noilor documente, care iau în considerare problemele cu care ne confruntăm în această perioadă, descriind noile provocări, dar şi răspunsurile pe care trebuie să le oferim evoluţiilor din UE şi crizei financiare pe care o traversează Europa. PDL are enorma oportunitate de a organiza acest congres şi de a participa la modificarea documentelor de bază ale Partidului Popular European.
Credeţi că PDL ar avea nevoie de o nouă conducere?
W.M.: Nu ştiu şi nu pot interveni în problemele interne ale PDL. Ştiu că PDL se pregăteşte pentru alegerile locale din iunie şi pentru generale din noiembrie. PDL este un partid democratic. Nu ştiu care sunt regulile pentru alegerea conducerii, dar mult mai important mi se pare, şi am discutat cu Emil Boc despre oportunitatea PDL de a interveni în dezbaterea privind noua platformă a PPE.
Aţi menţionat în cartea dvs. rolul politic al preşedintelui Traian Băsescu şi v-aţi pronunţat recent în favoarea lui atunci când a început disputa referitoare la cine ar trebui să participe la lucrările Consiliului European, acolo unde participă şefii de stat sau de guvern ai UE. De ce credeţi că Traian Băsescu ar trebui să fie cel care reprezintă România?
W.M.: Pentru că aveţi o Constituţie în care există un articol extrem de explicit care spune că preşedintele este reprezentantul statului român. În plus, de la 1 ianuarie 2007, când aţi devenit membru al UE, preşedintele Traian Băsescu a fost mereu cel care a reprezentat România la Consiliul European. Se poate spune, deci, că în termeni tehnici există o cutumă constituţională în ţara dvs., conform căreia preşedintele merge la Consiliul European. Nu există nici un argument constituţional sau raţional pentru a schimba această regulă potrivit căreia preşedintele este cel care reprezintă România la Consiliul European.
Recent, ministrul român de Externe, Andrei Marga, ne-a spus într-un interviu pentru România liberă că suspendarea lui Traian Băsescu ar fi benefică pentru România. Ce credeţi?
W.M.: Nu ar avea cum să fie o acţiune favorabilă. Această idee este în contradicţie cu stabilitatea, cu bunele practici democratice, cu legile clare ale ţării şi nu ar trebui să apară lupte politice în această chestiune fundamentală. Politicienii români trebuie să aibă curajul să fie corecţi, să respecte legea. Aveţi o Constituţie care trebuie respectată.
Noul Guvern din România ar vrea să modifice legile pe baza cărora funcţionează Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) şi Agenţia Naţională de Integritate (ANI). În ce măsură ar putea afecta aceste schimbări reformele juridice autohtone?
W.M.: Ar fi foarte periculos şi extrem de riscant, mai ales că lupta anticorupţie rămâne una dintre temele importante pentru acceptarea României în spaţiul de liberă circulaţie Schengen. Comisia Europeană este de acord că România şi Bulgaria au îndeplinit toate condiţiile pentru aderarea la Schengen, dar unele ţări au adus în discuţie şi acest criteriu al luptei împotriva corupţiei şi au cerut dovezi în privinţa independenţei justiţiei şi fapte clare care să demonstreze că instituţiile anticorupţie funcţionează. Deci noul Guvern trebuie să continue rezolvarea problemelor rămase şi păstrarea cadrului anticorupţie din România, aşa cum a menţionat şi europarlamentara Monica Macovei, care a fost un excelent ministru al Justiţiei şi care a fost forţată să demisioneze pentru că era atât de integră. Aderarea la spaţiul Schengen depinde în mod fundamental pentru România de o justiţie independentă şi corectă şi de continuarea luptei anticorupţie. De asemenea România ar trebui să aplice reorganizarea teritorială în aşa fel încât autorităţile regionale să fie capabile să controleze şi să folosească mai eficient fondurile europene.
Ar putea UE să oblige noul Guvern să respecte legile de funcţionare pentru DNA şi ANI?
W.M.: Independenţa justiţiei, investigaţiile anticorupţie şi integritatea trebuie menţinute şi trebuie să funcţioneze.
Anul trecut, Olanda a fost singura ţară care s-a opus aderării României la spaţiul Schengen, dar nu din cauza problemelor legate de corupţie, ci din cauză că guvernul de la Haga era susţinut de un partid extremist.
W.M.: Partidul extremist nu mai este în coaliţia de guvernare din Olanda, urmează alegeri acolo, dar criteriile anticorupţie privind aderarea României la spaţiul Schengen au fost susţinute şi de Finlanda şi Germania, ţări care insistă în continuare pe independenţa justiţiei şi continuarea luptei anticorupţie.
România are şanse să devină membru Schengen anul viitor?
W.M.: Sper să se întâmple acest lucru, iar decizia să fie luată la Consiliul European din toamnă. PPE a încercat să convingă toate părţile că România este pregătită să adere la Schengen, dar acum lucrurile depind şi de alegerile care vor avea loc în luna septembrie în Olanda. Creştin-democraţii din Olanda au o atitudine pozitivă faţă de România, dar insistă pentru continuarea luptei-anticorupţie.
În cartea dvs. „Europa: lupt şi înving” vorbiţi despre războiul rece; e posibilă o revenire la situaţia politică de atunci, dacă luăm în seamă şi recenta declaraţie a şefului Statului Major general de la Moscova, Nikolai Makarov, care ameninţa Europa cu posibilitatea unor lovituri preventive asupra scutului antirachetă? Poate fi înţeleasă această declaraţie ca o ameninţare?
W.M.: În cartea mea vorbesc despre o perioadă lungă de ameninţări cu rachete nucleare, dar care au avut loc în urmă cu mai bine de 20 de ani. Ameninţarea cu rachete nucleare a dispărut în Europa de mulţi ani, după fantasticele negocieri dintre preşedintele SUA, Ronald Reagan, şi preşedintele URSS, Mihail Gorbaciov. Împotriva unei largi părţi a opiniei publice, cele două părţi au acceptat această decizie. Îmi este imposibil să evaluez semnificaţia unei declaraţii de acest fel şi sper că deciziile luate în anii 1987-1988, când a existat o înţelegere între NATO şi URSS, sunt definitive. Declaraţia aceasta a şefului statului major de la Moscova este în contradicţie cu deciziile luate la sfârşitul anilor 1980 . Este o dovadă că în Rusia de astăzi există oameni care trăiesc într-o epocă anterioară.
Vreme de 13 ani, între 1981-1992 şi în perioada 1979-1981, a fost premier al Belgiei. În 1976 a fost unul dintre fondatorii Partidului Popular European (PPE), iar din 1992 este preşedintele PPE. A absolvit Universitatea Catolică Louvain în 1960, a obţinut doctoratul la aceeaşi universitate în 1965, a urmat cursuri de relaţii internaţionale la Harvard, iar primul său fotoliu politic a fost de consilier al premierului belgian Pierre Harmel, obţinut în 1965.
